Războiul din Ucraina: Tatonări și evoluții așteptate în perioada imediat următoare

Pe 24 februarie, se vor împlini 3 ani de la declanșarea invaziei pe scală largă a Ucrainei de către Rusia. Unii spun că atunci se va atinge borna de 3 ani de la declanșarea războiului, dar eu nu sunt de acord cu această afirmație. Războiul a început în 2014, cu celebrii „omuleți verzi” care au ocupat Crimeea și a continuat cu rebelii din Donbass. Vă recomand seria de reportaje realizate de cei de la Vice News, în frunte cu jurnalistul Simon Ostrovsky, pentru a vedea situația de atunci și evoluția conflictului în acel an. Veți observa că era deja război în toată regula. Acordurile ulterioare de la Minsk s-au dovedit a fi pur și simplu o pauză, doar au „înghețat” conflictul și au amânat inevitabilul. Așadar, mai corect ar fi de zis că în februarie 2025, se împlinesc deja 11 ani de la debutul acestui război.

Noua administrație Trump: Generalul Keith Kellogg este emisarul special pentru Rusia și Ucraina

Generalul-locotenent Keith Kellogg, în vârstă de 80 de ani. Sursă: https://fedsoc.org/contributors/lt-general-keith-kellogg

Keith Kellogg este un fost general al armatei americane, care a luptat în Vietnam și s-a aflat în Pentagon pe 11 septembrie 2001, când unul dintre cele patru avioane deturnate de teroriști a lovit clădirea din Washington D.C. În 2016, a fost numit consilier pe politică externă al candidatului Donald Trump, iar ulterior a făcut parte din echipa de tranziție a republicanului. După preluarea mandatului de către Trump, a fost consilier al vicepreședintelui Mike Pence, rămânând însă în anturajul Casei Albe. Kellogg a fost anchetat în prima tentativă de destituire a lui Donald Trump, legată de apelul telefonic cu Zelenski, în care democrații au pretins că americanul a condiționat sprijinul militar în schimbul unei anchete ucrainene asupra afacerilor lui Hunter Biden în țara est-europeană. Întrebat fiind de senatori, generalul a declarat că nu a auzit nimic în neregulă în convorbirea respectiv. Acesta a părut însă în contradicție cu actualul său șef pe 6 ianuarie 2021, când congresul a fost atacat de protestatarii pro-Trump. Kellogg l-a susținut atunci pe Mike Pence, opunându-se evacuării acestuia și menținându-și ferm opinia că vicepreședintele știe ce face, anume certificarea rezultatelor. Ulterior, când a fost chemat la comisia Camerei Reprezentanților pentru evenimentele din 6 ianuarie, actualul emisar a declarat că i-a spus lui Trump, alături de alți sfătuitori, la scurt după declanșarea violenței să iasă în față și facă public un apel la pace, dar acesta i-a refuzat.

În noua carte a lui Bob Woodward, „War”, renumitul jurnalist oferă cititorilor mai multe informații din „culisele” polilor de putere ai politicii americane. În legătură cu Trump, Woodward detaliază clar faptul că generalul a rămas apropiat de acesta, vizitându-l des la Mar-a-Lago. Kellogg l-a influențat inclusiv pe liderul republican, care își plănuia deja revenirea la putere, să susțină Israelul și guvernul Netanyahu. Când vine vorba de loialitate, Kellogg e clar că a fost una dintre cei mai longevive persoane din cercul de încredere al președintelui, fiindu-i aproape din martie 2016. Trump a apreciat asta și tocmai de aceea i-a oferit acest post, nou creat, special pentru a rezolva acest conflict complicat de pe „bătrânul continent”.

Se pare că în iunie 2024, Kellogg ar fi discutat cu Trump despre un posibil plan de acțiune privind conflictul dintre Ucraina și Rusia. Mai exact, propunerea era de a condiționa ajutorul militar pentru ucraineni pe baza disponibilității acestora de a sta la masa negocierilor. În schimb, se pare că în cazul refuzului rușilor de a negocia sau de a accepta termenii, Ucraina ar primi armament și mai mult, pentru a constrânge Kremlinul.

Aderarea la NATO, unul din punctele cheie ale negocierilor

Ucraina a devenit stat independent în 1991, pe fondul dezintegrării Uniunii Sovietice. Relația țării cu Alianța Nord-Atlantică a fost una cu suișuri și coborâșuri, în care atât Ucraina, cât și partenerii occidentali au avut fluctuații cu privire la poziția privind aderarea acesteia la NATO. A existat desigur celebrul moment din 2008, de la summitul NATO de la București, când atât Ucrainei, cât și Georgiei, li s-a refuzat acordarea unui „Membership Action Plan”, mecanismul prin care se formalizează procesul de acordare unei invitații pentru ca o țară să adere la NATO. S-a vorbit atunci despre opoziția mai multor țări europene, printre care Franța și Germania.

Evenimentele din 2014 au dus la adoptarea de către Parlamentul de la Kiev a unei moțiuni de abandonare a neutralității pe planul politicii externe, iar în 2018, Constituția statului a fost modificată pentru a reflecta aspirațiile de a se alătura alianțelor occidentale, Uniunea Europeană și NATO.

Tot în cartea lui Woodward, în perioada antemergătoare declanșării invaziei din 2022, când puterile occidentale încercau să negocieze cu Rusia pentru a preveni atacul, Putin a cerut că respectivele țări să declare public că Ucraina nu va deveni niciodată țară NATO, deși la vremea respectivă nu exista nicio perspectivă serioasă în acest sens. Pentru liderii statelor cu „greutate” din NATO, nu puteau face o asemenea afirmație în public, deoarece ar contrazice în totalitate politica „ușilor deschise” a alianței și ar fi o lovitură serioasă, din perspectiva credibilității lor.

Odată cu invazia pe scală largă declanșată de ruși, Kievul a făcut tot posibilul pentru a accede în cadrul alianței. În septembrie 2022, Ucraina a aplicat oficial pentru a deveni membră NATO. La summitul de la Vilnius din iulie 2023, țara condusă de Zelenski nu a fost acceptată în alianță, așa cum râvneau, pe fondul ezitării unor state (SUA și Germania) de a o primi în alianță, temându-se ca Rusia să nu escaladeze și mai mult. În schimb, ucrainenii au trebuit să se mulțumească cu promisiunea unei viitoare aderări, într-un regim accelerat, anume fără acel „Membership Action Plan”.

Marea diferență dintre prezent și 2008, desigur cu excepția aspectelor deja cât se poate de clare (războiul de peste 10 ani, pierderea atâtor vieți, distrugerea mai multor orașe, teritorii ocupate etc.) este însăși percepția reciprocă. Mai exact, ucrainenii, acum 15, 20 de ani, nu vedeau cu ochi buni o eventuală aderare la NATO. Viktor Yuschenko, câștigătorul prezidențialelor din 2005, era un adept al parcursului atlantist al țării sale, numai că majoritatea populației nu împărtășea opinia sa la acea vreme. Odată cu izbucnirea conflictului în 2014, iar ulterior cu atacul din 2022, imaginea s-a schimbat total, iar acum o majoritate covârșitoare a ucrainenilor își doresc apartenența statului lor la NATO. Viceversa, și Ucraina a devenit o țară cu o miză mult mai mare pentru occident în general, lucru care este reflectat și în sprijinul militar pe care l-au primit în ultimii trei ani, care părea inimaginabil înainte de 2022.

Anders Fogh Rasmussen, fost premier danez și secretar general al NATO, a propus un plan prin care Ucraina ar adera printr-o procedură accelerată la NATO, fără însă să i se aplice garanțiile de securitate aduse de articolul 5 al Tratatului de la Washington pentru teritoriile ocupate de Rusia. Mulți au asemănat propunerea cu situația Germaniei de Vest din războiul rece. Ei bine, se pare că actuala viziune a viitoarei administrații republicane este de a amâna aderarea Ucrainei la alianță cu 20 de ani, din dorința de a încerca să convingă Rusia să accepte termenii propuși de SUA. Prestigiosul centru de cercetare și think tank, „Institute for the Study of War”, format din mulți foști oameni importanți din aparatul de stat american, totodată bine conectați, afirmă că Rusia rămâne inflexibilă și nedispusă să accepte acele propuneri. Mai exact, Moscova insistă pentru dezarmarea armatei ucrainene și reducerea ei la sub 50 de mii de oameni. Rămâne de văzut cum vor aborda Kellogg și Trump problema aceasta. Mai exact, dacă vor ceda în fața cerințelor rusești, sau dimpotrivă, vor întării și mai mult Kievul, așa cum era planul prezentat de Kellogg în vara lui 2024.

Zelenski recent l-a lăudat pe Trump într-un interviu în presa locală, catalogându-l drept un lider „imprevizibil și puternic”, mizând cumva pe impredictibilitatea acestuia să îi contracareze pe ruși. De altfel, Trump i-a criticat pe rețeaua sa, Truth Social, comentând despre căderea regimului Assad în Siria și precizând că Rusia nu a putut să îl apere întrucât sunt preocupați cu Ucraina, unde 600 de mii de militari ai acestei țări ar fi murit și că economia lor suferă. În schimb, de Ucraina și Zelenski a zis în aceeași postare că sunt dispuși să ajungă la un acord. Lăudându-l public, spunând inclusiv că echipa sa nu a avut niciun episod negativ în discuțiile cu omologii americani, liderul ucrainean pare că reușește să interacționeze bine cu Trump, în ciuda afirmațiilor nu tocmai „prietenoase” pe care americanul le-a făcut față de el în trecut. În schimb, răbufnirea lui „The Donald” la adresa țării invadatoare arată frustrarea acestuia cu privire la refuzul regimului Putin de a accepta termenii săi. Chiar dacă între timp Kellogg a redistribuit pe X un articol din care ar reieși că Rusia e dispusă să-și îmbunătățească relația cu SUA, zvonurile care  au apărut în presă sunt preponderent legate de refuzurile Moscovei de a accepta anumite propuneri venite de peste ocean.

Tot în același interviu, prin care președintele Ucrainei vrea cumva să dea tonul pentru 2025, acesta a dat de înțeles că garanțiile de securitate sunt cel mai important aspect al unei păci juste. Mai exact, ele îi vor descuraja pe ruși, indiferent cine se află la conducerea țării, să mai declanșeze iar o nouă „operațiune militară specială”, cum a catalogat-o Putin. În concret, Zelenski a precizat că astfel de garanții ar fi aderarea la Uniunea Europeană, respectiv NATO. Dacă însă aderarea la NATO nu este posibilă, mai ales în contextul în care noua administrație ar propune amânarea ei cu 20 de ani, există și alte variante care ar putea fi eficiente. Israelul a fost dat drept exemplu, mai exact țara din Orientul Mijlociu a beneficiat de sprijinul puterilor occidentale SUA, Marea Britanie și Franța pentru a doborî sutele de rachete trase de Iran și aliații săi regionali, în două rânduri. A fost prima dată în istorie când SUA a intervenit militar direct pentru a apăra Israelul. Desigur, America a oferit armament în mod generos și consecvent de-a lungul deceniilor, că să nu mai zicem și de sprijinul economic și diplomatic, dar fără implicare directă în conflictele Israelului.

Modelul israelian a mai fost dat drept exemplu pentru Ucraina în 2023, ca posibilă variantă pentru viitor. Se referă la forma de alianță care să existe cu SUA. Statele Unite au semnat mai multe tratate care conțin o clauză de apărare colectivă. Tratatul de la Washington al NATO este desigur un exemplu perfect, cu articolul 5, dar există și câteva țări care au astfel de aranjamente bilaterale cu America, precum Japonia, Coreea de Sud și Filipinele. Israelul nu este însă unul din aceste state. Cu toate acestea, iată că este unul din principalii beneficiari ai ajutorului  de la „unchiului Sam” (personaj fictiv, considerat a fi personificarea guvernului de la Washington DC). Pentru Ucraina, marea miză cu aderarea la NATO este tocmai această clauză de la articolul 5, prin care nu doar SUA, ci toate cele 32 de țări ar veni în sprijinul său în cazul unui atac. Totuși, iată că inclusiv fără o astfel de clauză, Israelul, în două rânduri, a fost apărat de rachetele și dronele iraniene de către SUA, Marea Britanie, Franța, dar și alte țări din regiune precum Iordania sau Arabia Saudită. Din informațiile apărute, planul american ar include și trupe de menținere a păcii pe linia frontului, care să fie furnizate de statele europene. Tot pe surse, pare că rușii nu ar dori așa ceva. Zelenski a cerut însă și garanții din partea Statelor Unite, spunând că orice alte garanții oferite fără sprijinul acestei țări nu sunt suficient de bune. Tocmai de aceea a invocat și Israelul, care iată că deși formal nu are astfel de garanții, de facto situația este alta.

Keith Kellogg va merge în Europa la discuții

Emisarul va veni pe „bătrânul continent” în perioada următoare, înainte ca Trump să își preia mandatul. Conform informațiilor de la Reuters, Kellogg va vizita Kievul, aspect confirmat și de tabăra ucraineană. În schimb, nu este clar la ora actuală dacă acesta va merge și la Moscova. În știrea inițială de pe 18 decembrie (https://www.reuters.com/world/us/trumps-ukraine-envoy-plans-january-trip-kyiv-other-european-capitals-2024-12-17/), informația era că nu se va duce în Rusia, dar lucrurile se pot schimba.

Generalul va merge în schimb atât la Roma, cât și la Paris. Este foarte probabil că acesta va aborda atât tema sprijinul militar, Italia și Franța fiind ambele printre principalele țară europene care furnizează armament Ucrainei, dar și eventuala misiune de „peacekeeping”, după o încetare a focului. Franța a fost vehiculată constant drept unul din statele care ar participa la un astfel angajament. De altfel, președintele Macron a declarat la un moment dat că este posibil ca țara să trimită soldați în Ucraina, în cazul în care rușii ar sparge liniile de apărare. Momentan, singura țară terță conflictului care a trimis soldați pe front este Coreea de Nord, în sprijinul Rusiei. Giorgia Meloni, prim-ministrul italian, s-a deplasat ieri în Florida, pentru o întrevedere cu Donald Trump. Este foarte probabil că cei doi au discutat inclusiv despre războiul din Europa, Meloni dorind să se poziționeze drept unul din aliații principali ai președintelui americani pe continentul nostru, profitând de orientarea politică asemănătoare între ei doi, dar și de faptul că are un guvern stabil. Cât despre vizita lui Kellogg, rămâne de văzut dacă acesta va negocia o formă de armistițiu, sau dacă de fapt va concerta un nou efort de a pune presiune suplimentară pe Rusia. Atât pentru Ucraina, cât și pentru occident, este important ca orice nou acord să nu fie doar un „alt tratat de la Minsk”, care să amâne inevitabilul, anume un nou asalt militar rusesc.

Giorgia Meloni, premierul Italiei, în vizita la Mar-a-Lago, reședința președintelui ales Donald Trump. Sursă: https://www.instagram.com/fratelliditalia/p/DEcG0Ahsu73/