Arctica: Regiunea râvnită de marile puteri

Competiția pentru influență în regiunea Arctică se ascute tot mai mult. Dominația militară, economică și comercială este ceva la care râvnesc nu doar statele din regiune. China a ajuns să se definească drept un stat „aproape arctic”, având ambiția de a se folosi de căile de navigație din nord.

Există două pasaje de navigare care formează „coloana” Arcticii. „Pasajul de nord-vest” face legătura între Atlantic și Pacific, de-a lungul coastei nord-americane și arhipelagului canadian. Aceasta este însă ruta mai periculoasă de navigat.

De aproximativ patru ori mai lungă, „Pasajul de nord-est” face de asemenea legătură între Atlantic și Pacific, însă de-a lungul coastei arctice a Norvegiei și Rusiei. Cea mai mare parte a acestei rute este alcătuită de „Calea Maritimă de Nord”, o rută navigabilă consemnată în legislația rusească și care beneficiază de un regim special, întinsă de la arhipelagul Novaya Zemlya până la Strâmtoarea Bering.

Avantajul folosirii „Pasajului de nord-est” pentru China este că traseul e cu 40% mai scurt decât actuala rută prin Oceanul Indian și Canalul Suez. În plus, traseul prin Cercul Arctic are avantajul de a nu fi expus unor pericole precum pirații din Oceanul Indian, sau atacurile rebelilor Houthi în Strâmtoarea Bal-al-Mandab.

Cele două principale căi de navigație din Arctică, „Pasajul de Nord-Vest” de-a lungul coastei nordice a Canadei și Alaskăi, respectiv „Calea Maritimă de Nord”, de-a lungul nordului Rusiei.

Unul dintre avantajele Beijingului din parteneriatul său cu Moscova este faptul navele sale beneficiază de acces în unele zone rusești din Arctică restricționate pentru vapoarele altor state, ceea ce evident reprezintă un avantaj competitiv pentru transportatorii chinezi.

Anul acesta în iulie, s-au înregistrat cele mai mari temperaturi ale mărilor aferente lunii respective. Bineînțeles, efectele se resimt și în Oceanul Arctic, iar căile navigabile devin mai accesibile pe măsură ce se topește gheața.

Pe 9 septembrie 2026, cargobotul chinez „Dubai Tower”, al companiei „Sea Legend” a ajuns la portul Teeside din Marea Britanie, după o călătorie de 25 de zile prin apele arctice, plecând pe 15 august de la Ningbo (China). Aceasta a fost prima din cele opt călătorii săptămânale planificate de respectiva firma în cadrul unui serviciu de transport regulat, dar sezonier, denumit „Drumul Polar al Mătăsii”. Denumirea aceasta a ajuns să fie tot mai utilizată pentru descrierea „Pasajului de nord-est”.

O altă navă de transport sud-coreeană, „PanStar Acro”, a plecat de pe 22 august din Busan și a ajuns pe 12 septembrie în Felixstowe (Marea Britanie), reprezentând prima călătorie a unei ambarcațiuni comerciale din acea țară prin Arctică pentru a ajunge în Europa.

Anul trecut, au existat 13 cargoboturi care au circulat pe „Pasajul de nord-est”, acesta fiind un record. Cifra poate părea mică, dar perspectivele devin tot mai clare. Anume, apele arctice sunt tot mai atractive ca rute comerciale.

Există în continuare impedimente, însă. Vremea rămâne impredictibilă, iar icebergurile sunt un pericol real. La ora actuala, călătoriile sunt fezabile pentru cargoboturi doar în lunile august și septembrie, poate parțial și în iulie sau octombrie. În orice caz, pentru a călători în siguranța, chiar și în perioada favorabilă, este nevoie ca navele să fie escortate de un spărgător de gheață.

Rusia mizează pe parteneriate cu China și India

Posibilitatea ca Arctica să devină o rută comercială cât mai aglomerată ar fi un avantaj pentru Rusia, care dorește să profite financiar de pe urma traficului crescut și activității portuare crescânde.

Acordarea anumitor privilegii navelor chinezești a ajutat în aprofundarea și mai consistentă a relației bilaterale. Rușii, care au și cea mai mare flota de spărgătoare de gheață din lume, oferă inclusiv asistența acestor nave pentru a facilita călătoriile cargoboturilor chinezești.

Discuțiile între cele două părți continuă pentru noi proiecte.

Există o colaborare între cele două state inclusiv cu privire la transportul unor resurse precum petrolul, sau gazul, prin coridorul arctic, China fiind cel mai mare cumpărător de țiței rusesc, și al doilea cel mai mare GNL (gaz natural lichefiat).

Deși nu s-a catalogat drept stat „aproape arctic”, India este observator al Consiliul Arctic și a manifestat un interes tot mai mare pentru regiune. Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a declarat că alături de China, țara respectivă se numără printre partenerii cei mai apropiați ai Rusiei în Arctică.

Dincolo de miza comercială, firmele indiene sunt mai ales dornice să profite de resursele naturale ale Rusiei, fie că e vorba de cele din subsolurile oceanului, sau din zona terestră din nordul țării. Cel puțin 10% din PIB-ul Rusiei provine din acea regiune.

Totodată, există state din BRICS, precum Brazilia, Iran și Indonezia, sau din Confederația Statelor Independente, precum Belarus, care doresc să își extindă parteneriatul cu Rusia inclusiv în Arctică.

NATO, tot mai prezentă

După ce Rusia a început să remilitarizeze zona de nord înaintea statelor occidentale, aliații NATO au trebuit să își accelereze procesul de înzestrare și pregătire. Informațiile arată că Moscova deține mai multe spărgătoare de gheață decât toți aliații NATO la un loc.

Statele Unite au semnat anul trecut un acord cu Finlanda, cel mai mare producător din lume al acelor nave, de construire a mai multor vase. Astfel, Washingtonul ar recupera parțial o parte din handicapul în domeniu.

Există, totodată, o lege susținută de ambele mari partide din Statele Unite care are ca scop revitalizarea șantierelor navale americane și a flotei comerciale naționale. În mod clar, dacă ea ar trece, una dintre consecințele acesteia ar fi că SUA ar putea juca un rol mai important în Arctică, având posibilitatea de a avea o prezență mai mare nu doar militară, ci și comercială.

După tensiunile privind Groenlanda de la începutul anului, aliații NATO au lansat operațiunea „Santinela Arctică”, prin care statele membre își consolidează prezența în regiune, și asigură o coordonare tactică în regiune.

Misiunea constă în desfășurarea unor capabilități aeriene, maritime și terestre din partea statelor aliate. De exemplu, Suedia participă cu avioane de vânătoare JAS 39 Gripen, Germania a trimis avioane Eurofighter, în timp ce pușcașii marini americani și alte forțe aliate au fost dislocați în puncte strategice precum insula Jan Mayen din Marea Norvegiei.

Acțiunile nu s-au restrâns la simple relocări de trupe. Pe 2 septembrie, autoritățile norvegiene au confiscat în arhipelagul arctic Svalbard o navă de croazieră și de cercetare a Rusiei, „Professor Molchanov”. Măsura a venit după o cerere a Ucrainei, care dorește să obțină compensații pentru exproprierea activelor deținute de Naftogaz și alte companii în Peninsula Crimeea, în urma anexării din 2014.

Tot în septembrie, SUA, Marea Britanie și Norvegia au dejucat un exercițiu militar rusesc secret axat pe sabotarea cablurilor de date submarine în regiunea arctică, în zona Svalbard.

Înțelegerea de la Anchorage care nu a mai fost

Pe 15 august 2025, Vladimir Putin și mai mulți înalți demnitari ruși au venit în Alaska, la Anchorage, acolo unde s-au întâlnit cu președintele Donald Trump și o parte din echipa sa.

La vremea aceea, nu a existat niciun anunț sau comunicat oficial despre ceva care „s-ar fi bătut în cuie”. Chiar Donald Trump spunea că „nu există un acord până nu există un acord”.

Desigur, interpretarea legată de afirmația sa a fost că nu există nicio înțelegere legată de vreo colaborare economică până când nu există o formă de pace sau de încetare a luptelor în Ucraina.

S-a speculat intens că ar fi fost vorba despre o formă de cooperare mai ales cu privire la exploatarea nenumăratelor resurse naturale din Arctică. Printre acestea se numără aur, nichel, cupru, diamante sau platină, dar și peste 90 de miliarde de barili de petrol și în jur 30% din cuantumul de gaze naturale nedescoperit încă pe pământ.

Pământurile rare și metalele critice sunt și ele tot mai importante, în special pentru noile tehnologii. Rusia are deja câteva exploatări active în zona Arctică. În regiunea Murmansk se regăsesc cele mai multe astfel de materii, dar și pe peninsula Kola sau în Iakuția.

În cele din urmă, eșecul negocierilor de pace a însemnat că orice astfel de plan de exploatare în comun a resurselor nu s-a mai adeverit. Donald Trump a afirmat pe 7 septembrie 2026 că SUA nu va face nicio concesie economică Rusiei fără un acord politic real.

Asta a venit după ce Marco Rubio, secretarul de stat (echivalentul ministrului de externe în SUA) și consilierul președintelui pe teme de securitate națională, a clarificat public că nu a fost niciodată un acord formal sau o înțelegere secretă privind Ucraina cu Rusia. Astfel, a demontat narațiunea cum că Statele Unite ar fi agreat vreo înțelegere de colaborare economică la Anchorage.

În orice caz, pe măsură ce clima se schimbă, exploatarea bogățiilor din subsolurile Arcticii, fie ele pe fundul mării, sau pe uscat, va deveni mai accesibilă. Totuși, asta nu schimbă faptul că trebuie folosită atât tehnologia corespunzătoare, cât și construirea unei infrastructuri care să eficientizeze transportul.

Distanțele foarte mari între zăcăminte și porturi sau alte noduri de infrastructură care ar putea facilita exportul lor vor rămâne o problemă, chiar și cu încălzirea preconizată. Ba chiar, drumurile construite pe permafrost (strat de sol sau de rocă înghețat permanent, specific regiunilor cu climă rece) riscă să devină impracticabile, pământul schimbându-și consistența.

Așadar, deși potențialul de a accesa resursele naturale din Arctică va fi mai mare, asta nu garantează însă că proiectele vor deveni brusc o „realitate”, ele necesitând o strategie și o planificare amplă.