Canada: Premierul Trudeau demisionează, partidele se pregătesc de alegeri

Liderii celor patru mari partide canadiene: În stânga sus, Jagmeet Singh, de la Noul Partid Democrat; în stânga jos, Justin Trudeau, actualul premier, de la Partidul Liberal; în dreapta sus, Pierre Poilievre, liderul Partidului Conservator; în dreapta jos, Yves-François Blanchet, de la Bloc Québécois.

După peste 9 ani la putere, Justin Trudeau a demisionat din fruntea guvernului Canadei. Parlamentul a fost suspendat până pe 24 martie, timp în care formațiunea lui Trudeau va putea să își aleagă un nou conducător care va prelua și funcția de prim-ministru. Este posibil ca acest șir de evenimente să ducă la alegeri parlamentare în prima parte a anului, existând obligația ca acestea să fie organizate cel târziu pe 20 octombrie. Rămâne la latitudinea partidului de la guvernare când mai exact vor fi ele ținute.

De câțiva ani deja, Trudeau se confrunta cu o presiune puternică din partea opozanților săi. Faptul că a rezistat atât a fost surprinzător pentru unii. În primii ani de mandat, acesta era acuzat că era mai preocupat de propria sa imagine decât de actul în sine de a guverna. Mai exact, în ochii criticilor săi, premierul era epitomul fenomenului de „virtue signaling” (în română, virtute ostentativă), anume a spune ceva doar pentru a te alinia cu restul lumii, să le zici oamenilor ce vor să audă. Momentul de cumpănă însă, unde Trudeau a pierdut capital de încredere și a început căderea sa, încet, dar sigur, este criza declanșată de Covid-19, mai exact măsurile de restricție și efectul negativ asupra economiei subsecvent acestora. Canada a fost una din țările cu cel mai dur regim de limitări și „lockdown” în acea perioadă. De altfel, din capitala Ottawa a și pornit „marșul camionagiilor”, care în cele din urmă a produs efecte, multe din provinciile canadiene renunțând la certificatul de vaccinare. Chiar și după Coronavirus, inflația a rămas mare și costul vieții a crescut.

Tabel cu mai multe sondajele agregate și trendul partidelor de la ultimele alegeri din 2021, până în prezent. Pe dreapta, legenda tabelului, cu culorile fiecărui partid. Sursă: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Opinion_polling_during_the_pre-campaign_period_of_the_45th_Canadian_federal_election.svg

Pe scurt, după cum se observă, conservatorii și-au început ascensiunea în prima jumătate a anului 2022. Pierre Poilievre a fost ales lider al formațiunii în septembrie 2022. În acel moment, formațiunea de dreapta preluase deja conducerea în măsurătorile sociologilor. Ulterior, pe fondul stagnării economiei, suprapus cu criza imigranților, Canada fiind una din țările care avea cele mai permisiv legislații pentru aceștia, opoziția a capitalizat asupra insucceselor guvernării. Pentru Trudeau și partidul său, ca de altfel în cazul oricărui alt lider și al partidului său într-o țară democratică, devine deja din ce în ce mai dificil să reziști pe o perioadă de mai multe mandate la guvernare. Deja, cu toată tehnologia și creșterea exponențială a importanței rețelelor de socializare, unde se propagă mult mai ușor și mult mai repede orice mesaje, mai ales cele critice, fenomenul de „erodare” al formațiunii de la guvernare devine și mai accentuat.

Posibilii succesori ai lui Trudeau

Câțiva din pretendenții pentru a deveni noul lider al liberalilor și premier al Canadei. Pe rândul de sus: Anita Anand și Chrystia Freeland. Pe rândul de jos: François-Phillipe Champagne, Mélanie Joly și Mark Carney.

La fel ca la britanicii, cutuma constituțională în Canada este ca liderul partidului cu majoritate parlamentară să fie simultan și premierul țării. Așadar, când vorbim de succesorii lui Trudeau, vorbim de o persoană care să ocupe ambele roluri. Practic, câștigătorul cursei interne va fi prim-ministru până la alegerile următoare. Există mai multe nume vehiculate din tabăra liberalilor, unii fiind percepuți drept rivali ai lui Trudeau, care rămâne ca interimar până când se votează un nou lider, iar alții ca apropiați ai săi.

Unul din principalele nume menționate când vine vorba de succesorii lui Trudeau este Chrystia Freeland, cea care a fost ministrul finanțelor până în decembrie și vicepremier. Atunci, ea și-a dat demisia pe fondul unor neînțelegeri publice cu prim-ministrul, venite în contextul amenințărilor lui Donald Trump de a impune taxe vamale crescute Canadei. Cumva, demisia ei anunța începutul sfârșitului pentru premier, având în vedere că Freeland a fost timp de ani de zile o figură importantă a cabinetului liberal.

O altă persoană percepută ca fiind rivală a actualului șef de la Ottawa este Anita Anand, actualul ministru al transporturilor. Ea fost și ministru al apărării timp de doi ani, între 2021 și 2023. Inevitabil, datoritei funcției sale și a războiului din Ucraina, aceasta a căpătat o oarecare notorietate pe plan internațional. În 2023, remanierea guvernamentală a lui Trudeau a fost receptată în spațiul public ca o epurare a rivalilor săi de către acesta. Anand a fost și ea atunci una din „victime”, fiind considerată o amenințare pentru funcția de lider, pe viitor.

Mélanie Joly este actualul ministru de externe al Canadei, post pe care l-a preluat imediat după precedentele alegeri, în octombrie 2021. Probabil cea mai cunoscută pe plan internațional dintre toți candidații menționați, cel puțin în Europa, Joly a căpătat multă notorietate, mai ales în contextul internațional cu actualele războaie. Trudeau a fost cel care a promovat-o, aceasta fiind catalogată ca o apropiată a premierului. La fel ca șeful său, Joly este francofonă, lucru care ar putea fi un avantaj pentru Partidul Liberal în lupta cu Bloc Québécois în Montreal, orașul ei natal.

Tehnocratul Mark Carney are un profil diferit față de restul numelor menționate până acum în cursa pentru leadership. Spre deosebire de ceilalți, care au fost membrii ai cabinetelor lui Trudeau de-a lungul anilor, Carney est fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, dar ulterior și a Angliei, acesta având multiplă cetățenie. Premierul liberal a încercat pe parcursul timpului să îl coopteze într-o funcție în guvernul său, dar Carney a acceptat doar să fie consilier pe probleme economice. Iată că acum, acesta a declarat că ia în considerare să intre în cursa pentru conducerea partidului.

François-Phillipe Champagne este și el ministru. În prezent, deține portofoliul digitalizării și inovației tehnice, pe care l-a preluat după alegerile din 2021, fiind și ministru de externe din 2019 până în 2021. La fel ca Joly, acesta are avantajul că este din Québec și limba sa maternă e franceza, ceea ce ar ajuta formațiunea liberală să contracareze Bloc Québécois. Champagne are un trecut în antreprenoriat și politicile sale pro-business ar putea atrage votanți de centru, care s-au simțit neglijați de către actualul premier.  

Aceasta nu este o listă exhaustivă, au mai fost și alte nume vehiculate. Spre exemplu, Dominic LeBlanc, probabil cel mai apropiat de Trudeau din toți membrii guvernului. Inclusiv tatăl acestuia a fost ministru în guvernul lui Pierre Trudeau, tatăl actualului prim-ministru. Numai că LeBlanc a refuzat să intre în cursă. Și Christy Clark, fosta guvernatoare a provinciei British Columbia, pe coasta de vest, unde se află și orașul Vancouver, a fost un alt candidat despre care s-ar fi speculat.

Sistemul de vot

Pentru a înțelege exact dinamica alegerilor și a campaniei, este necesar să cunoaștem sistemul prin care sunt aleși membrii Camerei Comunelor, camera inferioară a Parlamentului Canadei. Țara este împărțită în 343 de circumscripții (asta de la alegerile următoare, până acum erau 338), care, în teorie, ar trebui să aibă un număr de votanți aproximativ egal, numai că în realitate lucrurile nu stau chiar așa. La nivelul fiecăreia din cele 343 de curse, are loc un scrutin uninominal, majoritar, dintr-un singur tur. Pentru a face o paralelă cu țara noastră, este vorba despre sistemul folosit la alegerile locale pentru a desemna primarul unei localități, sau președintele de consiliu județean.

Am vorbit despre sistemele folosite în alte țări în materiale precedente, spre exemplu despre SUA (https://www.youtube.com/watch?v=DUyn8I2sRac), Marea Britanie (https://www.internationalaffairsromania.com/post/alegeri-%C3%AEn-partidul-conservator-din-marea-britanie-%C3%AEncotro-se-%C3%AEndreapt%C4%83-forma%C8%9Biunea) care folosesc același sistem pentru camera lor inferioară din Parlament. Franța (https://www.internationalaffairsromania.com/post/fran%C8%9Ba-la-r%C4%83scruce-de-drumuri) are și ea un sistem asemănător, numai că este din două tururi. Similitudinea între toate aceste patru țări, la nivelul alegerilor parlamentare, este absența reprezentării proporționale a votului popular în numărul de mandate. Așadar, ipotetic, un partid poate lua peste 10% din voturi la nivel național, dar dacă nu câștiga niciuna din cele 343 de curse, atunci nu are niciun ales în Camera Comunelor. Viceversa, un partid poate lua în jur de 5%, dar dacă reușește să câștige cel puțin una din circumscripții, atunci are parte de reprezentare parlamentară. Este clar că acest sistem este unul care avantajează partidele mari. De altfel, în Canada sunt doar cinci partide în camera inferioară a Parlamentului de la Ottawa, dintre care unul dintre ele este formațiunea verzilor, cu doar două mandate. Restul sunt Partidul Liberal, despre care am vorbit, Partidul Conservator, care este cea mai mare formațiune de opoziție, Noul Partid Democrat, pe stânga eșichierului politic, și Bloc Québécois, formațiune regionalistă a provinciei francofone Québec.    

Conservatorii lui Pierre Poilievre, în „pole-position” să preia puterea

După peste 10 ani, principala formațiune de dreaptă a țării siropului de arțar este pe cale să revine la guvernare, pe „cai mari” chiar. Cum s-a văzut în tabelul de mai sus, cu măsurătorile sociologilor, Partidul Conservator se apropie de borna de 50% din votul popular, ceea ce ar fi un rezultat foarte bun. Mai important însă este numărul de mandate preconizat că l-ar câștiga. 338 Canada, unul dintre cele mai importante site-uri de analiză politică și proiecții electorale indică în acest moment, pretinde că gruparea lui Poilievre ar lua 236 de mandate, multe peste cele 172 necesare pentru a avea majoritate. Dacă se îndeplinește pronosticul, asta ar însemna că ar deține aproape 69% din mandate, deși, așa cum spuneam, votul lor popular este preconizat a fi între 45-50%. Așadar, la aceste alegeri, conservatorii ar fi avantajați de sistemul electoral, descris adineaori.

Asta nu a fost cazul la ultimele două alegeri. Atât în 2019, cât și în 2021, gruparea de dreapta a fost cea care a câștigat votul popular, cu aproximativ un procent mai mult decât liberalii de fiecare dată. Cu toate acestea, partidul condus de Trudeau a obținut 35, chiar 40 de mandate în plus față de aceștia.

Liderul conservatorilor, Pierre Poilievre, este considerat a fi un vorbitor foarte bun de către mulți. Stilul său articulat, dar direct, i-a permis să se remarce în interviuri, dar, cel mai important, la „Question Period” (echivalentul canadian al Prime Minnister's Questions, din Marea Britanie), un interval special dedicat pentru parlamentarii opoziției de a le pune întrebări colegilor de la putere. Mesajul principal, pe care l-a repetat insistent de când a preluat conducerea partidului, a fost de a se portretiza pe el însuși și partidul pe care îl conduce, drept oameni de „bun-simț”. Inclusiv agenda partidului și programul de guvernare este bazat pe aceeași noțiune (common sense în engleză).

Poilievre s-a născut în Calgary, Alberta pe 3 iunie 1979 și a fost dat la adopție de mama sa, care avea doar 16 ani când el a apărut pe lume. Ulterior, acesta a fost înfiat de doi profesori aparținând minorității francofone din regiunea Saskatchewan, preluând și numele acestora. Asta i-a permis să fie bilingv. A fost ales în Parlament prima dată în 2004 și ulterior a fost ministru în guvernul lui Stephen Harper.

Una din temele cele mai discutate din ultimele săptămâni, nu doar peste ocean, ci în toată lumea este șirul de amenințări ale lui Trump. Despre Canada, a declarat atât că le va impune taxe vamale mai mari, dar a și oferit sugestia că poate soluția ar fi ca țara vecină de la nord să devina al 51-lea stat al Uniunii. De altfel, acesta s-a referit și la premierul Trudeau, drept „guvernator”. Este clar că această presiune sporită din partea principalului aliat și partener pentru Canada a fost lovitura „decisivă” pentru Justin Trudeau, care n-a mai făcut față nemulțumirilor din propriu partid declanșate de reacția sa la amenințările lui Trump.

Poilievre s-a poziționat inițial drept candidatul pentru funcția de prim-ministru mai potrivit pentru a face amenințărilor venite din partea președintelui ales al SUA, în comparație cu Trudeau. Mai exact, încerca să dea impresia că el va rezista mai bine presiunii americane decât rivalul său. Asta era până ca liberalul să își anunțe demisia. Abordarea lui Poilievre s-a schimbat însă. Zilele trecute, conservatorul a precizat că ar dori să facă un „deal” cu Trump, prin care inclusiv să crească exporturile către vecinii de la sud.

Pentru conservatori, răspunsurile la atacurile republicanului din SUA nu au fost uniforme. Spre exemplu, Doug Ford, premierul regiunii Ontario, de departe cea mai populată din Canada, unde se află inclusiv metropola Toronto, a fost poate cel mai vehement în a reacția sa. Acesta a declarat că dacă SUA va impune taxe vamale de 25% pe bunurile importate din Canada, are și el o listă de produse pe care le poate taxa. Ba mai mult, în decembrie a sugerat sistarea către State a exporturilor energetice. În schimb, Danielle Smith, omoloagă lui Ford din regiunea Alberta, fieful conservatorilor, a avut o replică diferită de a acestuia. Ea a spus că nu ar retalia la o astfel de măsura a Statelor Unite cu tarife vamale reciproce și că „sub nicio circumstanță Alberta nu va tăia exporturile de gaz și petrol”. Mai mult, Smith s-a arătat a fi entuziasmată să meargă la ceremonia de învestire în funcție a noului președinte american.

Oportunități pentru celelalte partide

Noul Partid Democrat (New Democratic Party în engleză), NPD, este condusă de Jagmeet Singh, născut din părinți indieni. Acesta este un practicant al religiei Sikh, fiind unul dintre cei mai importanți politicieni occidentali aparținând acestui cult. Formațiunea sa este considerată a fi la stânga liberalilor pe eșichierul politic. În 2022, Singh și cu Trudeau au format o alianță, prin care NPD să asigure sprijin parlamentar pentru guvernul liberal. Pactul a fost denunțat de Singh în septembrie anul trecut, lăsându-i pe liberali cu un guvern minoritar. În prezent, cele două formațiuni de stânga sunt ambele cotate cu aproximativ 20% în sondaje, numai că liberalii e posibil să câștige mai multe mandate totuși.

NPD reușise în 2011 să îi devanseze pe liberali și să obțină mai mulți reprezentanți în Camera Comunelor. Din păcate, liderul formațiunii de atunci, Jack Layton, avea să moară de cancer cu câteva luni mai târziu. În 2013, liberalii l-au ales pe Trudeau în fruntea formațiunii, care a reușit în 2015 să recâștige electoratul pierdut cu patru ani în urmă în defavoarea NPD. Formațiunea din urmă a continuat să piardă mandate la fiecare set de alegeri parlamentare ulterioare. În prezent au 25, iar predicția celor de la 338 Canada este că vor rămâne cu același număr și în viitorul Parlament.

Formațiunea francofonilor, Bloc Québécois ar putea deveni al doilea partid ca mărime din Camera Comunelor. Situația inedită s-a mai petrecut și în 1990, pe fondul prăbușirii conservatorilor atunci. Acum, aceștia ar profita de colapsul liberalilor. Chiar dacă gruparea din Québec ar urma să obțină în jur de 10% din votul popular, conform măsurătorilor sociologice, avantajul lor este că toți votanții lor sunt grupați într-o singură regiune, unde ar urma să câștige majoritatea mandatelor. Mai exact, pronosticul specialiștilor este că ar avea 45 de aleși în viitoarea configurație, în timp ce liberalii ar urmă obțină doar 35.

Marele avantaj în a deveni principalul partid de opoziție este că beneficiezi de anumite drepturi. Liderul formațiunii devine oficial șeful opoziției, iar partidul poate forma oficial guvernul „din umbră”, „shadow cabinet”, care este o instituție legitimă consfințită în dreptul țării, atât în Canada, cât și în Marea Britanie. Totodată, la „Question Time”, ar beneficia de mai multă expunere decât partidele de opoziție cu mai puțini aleși.