Alegeri pe 7 mai în Marea Britanie, miza e mare

În timp ce în Anglia vor fi alegeri locale în mai multe localități ale țării, în Scoția și în Țara Galilor se vor organiza alegeri parlamentare

Liderii principalelor cinci formațiuni politice în Regatul Unit

La aproape doi ani de la preluarea guvernării de către laburiști, Anglia se îndreaptă spre cele mai importante alegeri locale din ultimii ani pe 7 mai, în timp ce în Scoția și Țara Galilor se va decide componența viitoarelor legislaturi.

Exact ca în Statele Unite, în Marea Britanie nu se organizează alegeri locale simultan în toate localitățile din țară. În schimb, în fiecare an, au loc scrutine în diverse zone ale țării. Anul acesta, miza este foarte mare, însă, urmând a se vota componența a 136 de consilii locale, fiind puse la bătaie peste 5000 de mandate. În toate cele 32 de districte ale Londrei vor fi alegeri, alături de alte orașe importante precum Birmingham, Newcastle, Manchester, Leeds, sau Sheffield.

Totodată, în două din țările care formează Regatul Unit, anume în Scoția și Țara Galilor, cetățenii sunt chemați la urne pentru alegerile aferente parlamentelor lor naționale, diferite de Parlamentul Regatului Unit de la Londra. Cele două structuri au anumite puteri oferite prin delegare de la Londra, precum în domeniile sănătății, educației, sau agriculturii, existând însă anumite precum politica externă și apărarea care rămân în atribuțiile Westminsterului.

Alegerile de pe 7 mai vor spune despre direcția Regatului Unit, fiind o șansă de a se vedea

dacă se reconfirmă anumite tendințe politice din ultimele luni și săptămâni.

Printre acestea, Reform UK, formațiunea de dreapta a lui Nigel Farage speră să își reconfirme statutul din sondaje de a fi partidul politic cu cea mai mare susținere în rândul populației. Cu toate acestea, important va fi și procentajul obținut, una fiind dacă formațiunea trece de 30% și alta dacă obțină până în 25%.

Partidul Verde, condus de Zack Polanski speră să își traiectoria ascendentă pe care se află inclusiv după victoria în alegerile parlamentare speciale pentru circumscripția Gorton & Denton (din Manchester), atunci când candidata formațiunii i-a învins atât pe rivalul de la Reform UK, cât și pe adversara de la Partidul Laburist, fiind primul mandat parlamentar din istoria verzilor câștigat în nordul Angliei.

Aceștia speră că alegerile locale de pe 7 mai vor însemna consolidarea lor ca principala formațiune de stânga în Regatul Unit, verzii depășindu-i pe laburiști în sondajele din ultimele săptămâni. Totodată, formațiunea lui Zack Polanski este cotată în unele măsurători cu un scor apropiat de cel înregistrat de Reform UK, ei devenind principalul challenger al partidului lui Farage în acest moment.

Laburiștii, aflați la guvernare în prezent, speră să evite un dezastru la aceste alegeri locale, ei scăzând cu peste 15% în sondajele la nivel național față de scorul obținut în 2024, când au câștigat alegerile parlamentare cu o super majoritate. „Stângăciile” lui Sir Keir Starmer și a cabientului său de miniștrii, în ciuda realizării anumitor promisiuni din campania de atunci, au dus la un val general de nemulțumire față de actuala putere, potențat de situația economică nu tocmai bună în care se află țara.

Conservatorii speră să „oprească” hemoragia electorală din ultimii și să întoarcă măcar parțial roata la aceste alegeri, după ce de peste doi ani de zile au tot pierdut votanți în detrimentul celor de la Reform UK. Sondajele arată că formațiunea condusă de Kemi Badenoch s-a stabilizat în jurul unei cote între 17-20%, miza la aceste alegeri fiind de a nu scădea sub această cotă, ceea ce ar indică de fapt că partidul nu s-a oprit din „cădere”.

Liberal-democrații conduși de Sir Ed Davey țintesc și ei la un scor bun la aceste alegeri, în speranța de a consolida trendul ascendent pe care se află formațiunea de doi ani încoace. În 2024, la alegerile parlamentare, liberal-democrații au obținut cea mai mare reprezentare parlamentară de peste un secol, de pe vremea când formațiunea era condusă de fostul premier H.H. Asquith.

În concret, legat de alegerile locale de pe 7 mai, pronosticul celor de la Britain Elects, pe baza sondajelor și estimărilor, este că Reform UK va obține 1689 de mandate, de la 78 câte dețin în prezent în consiliile unde se ține un scrutin. Verzii ar urma să obțină 1087 de mandate, de la 170 câte au în prezent. Conservatorii ar urma să scadă de la 1134 de mandate la 754. Liberal-democrații ar urma să obțină 741, o creștere mică de la cele 663 din prezent. Iar laburiștii ar urma să înregistreze o scădere considerabilă de la 2196 la 616.

Keir Starmer, în pericol de a-și pierde funcția

Sondaj făcut de YouGov legat de cotele de încredere ale politicienilor importanți din Marea Britanie

Pe fondul scăderii popularității actualului guvern, poziția lui Keir Starmer la conducerea partidului se „clatină”, iar înlăturarea sa de la fruntea laburiștilor ar însemna și schimbarea premierului.

Încă de anul trecut s-a cerut plecarea lui Starmer, fiind vizibilă atât o scădere în popularitate a partidului, cât și a premierului, votanții fiind dezamăgiți de prestația guvernului. S-a vorbit anul trecut despre venirea la putere în locul Keir Starmer a lui Andy Burnham, primarul laburist din Manchester, care avea o imagine mult mai bună.

De altfel, asta se observă și în sondajul YouGov din aprilie anul acesta, prezentat mai sus. Andy Burnham are cea mai mare cotă de încredere în rândul politicienilor britanici, în timp ce Keir Starmer are o cotă de încredere de -45%, fiind depășit la coadă doar de ministra lui de finanțe din guvernul laburist, Rachel Reeves.

Starmer a reușit la conferința laburiștilor de la Liverpool, de anul trecut, să oprească orice tentative de a fi schimbat, el ținând atunci inclusiv un discurs care a fost catalogat drept „foarte bun”. Cu toate acestea, presa insulară a speculat constant de atunci că rivalii săi din partid vor aștepta alegerile din mai pentru a „face o nouă mișcare, așteptându-se la un scor prost al partidului care va genera o nouă mișcare de schimbare a lui Starmer.

Pentru a fi lider al partidului, este obligatoriu să fii parlamentar, pentru a putea ocupa și funcția de premier. Burnham a încercat să candideze la alegerile speciale pentru mandatul de parlamentar din Gorton & Denton, insinuându-se că scopul ar fi de fapt să poată îndeplini condițiile pentru a-l succeda pe Starmer când va veni momentul.

Conducerea actuală a formațiunii, percepută a fi apropiată lui Starmer, l-a blocat pe Burnham din a candida, acesta rămânând astfel în afara Westminsterului. În cele din urmă, candidata Partidului Verde a câștigat mandatul respectiv, oferind formațiunii un imbold major.

Acum, se profilează alte două nume care i-ar lua locul lui Keir Starmer, în eventualitatea în care orice pretendent la șefia laburiștilor reușește să strângă sprijinul a 20% din parlamentarii partidului pentru a declanșa mecanismul intern al formațiunii pentru un vot de schimbare.

Primul nume este cel al Angelei Raynor, fostul vicepremier care a demisionat anul trecut, și cel de-al doilea e Wes Streeting, actualul ministru al sănătății.

Raynor este susținută de aripa de stânga a partidului, cei supranumiți „brownites”, adică adepții fostului premier Gordon Brown. Deși presa speculează că ea ar fi favorita să câștige, există problemele legate de taxe care au forțat-o să demisioneze anul trecut din guvern, aspect ce ar putea să o tragă în jos.

Streeting este susținut de aripa de centru a partidului, așa zișii „blairites”, adepții fostului premier Tony Blair. Venirea lui la putere ar putea atrage o parte din electoratul moderat, care altfel ar putea să îi susțină fie pe conservatori, fie pe liberal-democrați. Chiar și așa, alegerea lui Streeting ar putea îndepărta și mai mult votanții de stânga, cu care și actuala conducere are o problemă în a-i ține aproape de partid, Starmer fiind perceput prea „de dreapta”.

Speranța laburiștilor, Londra

Harta făcute de cei de la YouGov cu rezultatele la care se așteaptă la alegerile pentru consiliile celor 32 de districte londoneze

YouGov: Scorurile estimate pentru fiecare partid la nivelul districelor

În ultimii ani, deși laburiștii au reușit să obțină scoruri bune în toată țara, mai ales în perioada 2022-2024, capitala Regatului a reprezentat fieful formațiunii. Aceasta continuă și azi să fie regiunea din Marea Britanie unde laburiștii înregistrează cele mai bune procente.

Aceștia se mențin aici pe primul loc, fiind singura regiune în Marea Britanie unde ei mai conduc, având un scor de 26-27% (cu 10% mai mare decât lor media națională), în timp ce verzii verzi se situează 21-22%. Conservatorii se situează pe trei, cu 17%, iar liber-democrații pe patru, cu 15-16%. Deși Reform UK domină în majoritatea Regatului Unit, în Londra ei sunt doar a cincea formațiune în Londra, cu 13-14%.

1817 de mandate de consilier local în capitală sunt „puse la bătaie”, din cele peste 5000 de pe 7 mai. Dat fiind sistemul majoritar uninominal dintr-un singur tur, în care alegătorii vor putea să pună ștampila pe atâția candidați pe cât sunt mandate disponibile în circumscripția, asta ar putea avantaja Partidul Laburist.

Anume, faptul că sistemul nu e unul proporțional înseamnă că partidul de primul loc într-o circumscripție are un avantaj, putând, teoretic, să câștige toate mandatele acolo.

Faptul că sunt atâtea mandate în Londra față de restul țării în alegerile pe 7 mai (fiind firesc, având în vedere populația metropolei), atunci asta ar putea trage în sus partidul, iar Keir Starmer ar putea avea o „gură de oxigen” nesperată, care să îi permită să rămână momentan la putere. În orice caz, alegerile de pe 7 mai au ajuns să fie văzute de unii drept un referendum la adresa premierului.

Reform UK, pe cai mari

Partidul lui Nigel Farage este văzut de majoritatea specialiștilor drept favorit înaintea scrutinului. Formațiunea a reușit să obțină peste 14% la ultimele alegeri parlamentare, dar a câștigat doar cinci mandate, întrucât sistemul electoral de scrutin uninominal majoritar nu i-a ajutat.

Acum, tocmai acest sistem electoral pare să avantajeze formațiunea, întrucât ea a devenit cea mai populară în sondaje și astfel ar câștiga majoritatea mandatelor, cel puțin conform actualelor predicții ale presei britanice.

La nivelul consiliilor locale, situația este asemănătoare. Cei de la Reform deja au reușit să câștige sute de mandate de consilier locali în ultimul an, în diversele alegeri locale care au avut loc.

Aceștia deja pare că i-au devansat lejer pe conservatori în ceea ce privește titlul de cea mai mare formațiune a dreptei britanice. Pentru Farage, importanța construirii și consolidării structurilor locale la nivel național este foarte mare, conform declarațiilor sale. Iar câștigarea unui tot mai mare de consilieri locali fix la asta ar contribui, în tentativa sa de a câștiga majoritate parlamentară și de a deveni premier după următoarele alegeri.

S-a demonstrat, însă, la diverse alegeri, precum scrutinul deja menționat de la Gorton & Denton, sau în alegerile speciale pentru circumscripția Caerphilly a Parlamentului Țării Galilor, că electoratul anti-Reform se poate coaliza în jurul unui candidat care are cele mai mari șanse de a învinge reprezentantul formațiunii lui Farage, indiferent de partidul acestuia.

Așadar, deși Reform a demonstrat că este formațiunea cu cei mai mulți susținători în prezent, s-a dovedit și că este cea cu cei mai mulți contestatari, mai mulți chiar și decât conservatorii, sau laburiștii. Iar asta s-ar putea să conteze mai mult.

Conservatorii, lupta pentru locul doi

Kemi Badenoch a avut parte și ea de mulți contestatari în interiorul partidului, precum Starmer la laburiști. Timp de peste un an, părea că ea urma să își piardă mandatul la șefia formațiunii după aceste alegeri.

Aceasta a reușit însă foarte bine să își consolideze poziția în formațiune după ce l-a expus pe principalul rival al ei la fotoliul de lider, anume pe Robert Jenrick, care plănuia să defecteze la Reform UK.

După ce aceasta a prezentat public dovezile, pe 15 ianuarie, l-a suspendat din partid și l-a demis din „guvernul din umbră”, acesta alegând să meargă la Reform UK. Jenrick era văzut ca mare favorit să o înlocuiască pe Badenoch după alegeri.

Acum, însă, după ce a demascat „complotul” Badenoch și-a „cimentat” sprijinul în rândul electoratului și membrilor formațiunii conservatoare. Totodată, alături de prestațiile sale tot mai bune de la Prime Minister Questions Time, unde în calictate de lider al opoziției, îl poate interpela săptămânal în Parlament pe Starmer, lidera conservatorilor pare că a reușit atât să își consolideze poziția, cât și să oprească momentan căderea partidului.

După ce mai mulți alți conservatori de pe aripa dreaptă a partidului au plecat la Reform, precum Nadhim Zahawi, Suella Braverman, Danny Kruger, sau Lee Anderson, Badenoch a putut să prezinte o nouă imagine a conservatorilor.

Pe de o parte, aceasta se poate diferenția clar acum de Reform, existând acum o delimitare clară între conservatori și formațiunea lui Farage. Pe de altă parte, toți cei care au plecat au fost văzuți ca niște traseiști profitori, fapt ce a afectat imaginea lui Farage, care dorea „nume mari” la el în partid. Plecarea unora dintre acele persoane poate ajuta actuala conducere conservatoare să se distanțeze inclusiv de propriile lor guvernări din anii de dinaintea laburiștilor, ele fiind văzute drept foarte slabe de populație, iar o parte din miniștrii importanți fiind oameni care acum au defectat la Reform.

Verzii, consolidarea la fruntea stângii

Marea miză pentru Zack Polanski, ales lider al formațiunii anul trecut, este aceea că formațiunea sa acum să reușească să se prezinte drept principala variantă de vot pentru electoratul de stânga. Deja, sondajele la nivel național arată verzii i-au depășit pe laburiști, unele măsurători indicând că formațiunea i-a devansat și pe conservatori și acum sunt principalul competitor al celor de la Reform.

Deși verzii au reușit foarte bine să capteze votanții de stânga de la laburiști, aceștia trebuie să fie atenți să nu alieneze votanții moderați, dacă doresc într-adevăr să rămână principalii competitori ai celor de la Reform.

Deja, reacția lui Polanski după atacul terorist din Golders Green asupra a două persoane de origine evreiască a stârnit controverse, după ce a părut că îi ia apărarea atacatorului. Polanski și-a cerut scuze pe urmă, dar le-a oferit adversarilor săi posibilitatea de a-l ataca, inclusiv premierului Keir Starmer.

În orice caz, dacă verzii reușesc să confirme așteptările acum la scrutinul de pe 7 mai, atunci ei pot construi în mod credibil narativul că sunt principala formațiunea de stângă și principalul competitor al celor de la Reform. Aceștia vor urmări atent și situația din Partidul Laburist, având potențialul de a-i afecta direct, în lupta pentru același electorat.

Liberal-democrații speră să mențină forma bună

După alegerile din 2024, liberal-democrații păreau la un moment dat că vor deveni al doilea partid al Marii Britanii, după laburiști, după ce conservatorii se aflau în cădere libere, iar ei în plină ascensiune.

În ultimele luni, inclusiv pe fondul creșterii verzilor, iureșul liberal-democraților s-a mai temperat. Sir Ed Davey, care are cea mai bună cotă de încredere dintre cei cinci lideri ai principalelor formațiuni din Marea Britanie, a tras mult formațiunea în sus.

Strategia sa a fost de a profita de sistemul electoral din prezent în Marea Britanie, și să se focuseze doar pe câteva zeci de circumscripții unde formațiunea avea șanse de victorie, și nu pe a îmbunătăți scorul la nivel național. Așa, liberal-democrații au câștigat 72 de mandate, cel mai bun scor al lor de peste 100 de ani.  

Davey și cu strategii partidului s-au axat în principal pe zonele din sudul Marii Britanii cu fost electorat conservator moderat, care a abandonat formațiunea respectivă după ce aceasta a implementat Brexitul.

Liberal-democrații au continuat să se axeze pe orașe universitare, sau înstărite, maximizându-și acolo scorul. Problema acum e că și-au cam atins potențialul maxim, nereușind să treacă de 15% la nivel național în sondaje.

În privința alegerilor locale, ei sunt poate formațiunea cea mai dependentă de locația alegerilor, în sensul că nu au o bază cu adevărat națională de pe care să poată construi. Mai exact, ei sunt puternici în fiefurile lor și cam atât.

Oricum, speranța actualei conduceri este că va reuși să revină la guvernare dup următoarele alegeri parlamentare, într-o coaliție alături de laburiști și de verzi, eventual poate și Partidul Național Scoțian, sau Partidul Țării Galilor. Până atunci, însă, liberal-democrații speră să atragă atât votanți laburiști de centru, cât și tot mai mulți conservatori moderați.

În Scoția și Țara Galilor, partidele naționale locale sunt cotate cu prima șansă la scrutinul parlamentar

Partidul Național Scoțian (SNP – Scottish National Party) și Partidul Țării Galilor (Plaid Cymru - denumirea oficială a formațiuni, fiind în galeză) au ambele posibilitatea de a-și câștiga alegerile parlamentare pe 7 mai.

Cele două legislaturi au fost create în 1999, în urma referendumurilor organizate în 1997, sub timpul guvernării Tony Blair. Parlamentul din Scoția are mai multe puteri decât cel din Țara Galilor, având control asupra poliției și sistemului judiciar scoțian, în timp ce galezi au rămas lipiți de englezi. Forul de la Edinburgh are și competențe mai mare în domeniul taxelor.

Dacă în legislatura de la Cardiff, laburiștii au fost la putere în continuu din 1999 încoace, la Edinburgh, Partidul Național Scoțian guvernează din 2007 până în prezent, sperând să câștige al cincilea rând de alegeri legislative consecutive în țara din nord.

Sondajele arată că formațiunea scoțienilor are un avans de peste 15% față de Reform UK și de laburiști, principalii următori. Cele două formațiuni din urmă sunt ambele unioniste, adică susțin rămânerea Scoției în Regatul Unit, în timp ce partidul actualului premier de la Edinburgh, John Swinney, militează pentru independență.

În Țara Galilor, Plaid Cymru înregistrează un avans minim, de 2-4% față de Reform UK. Dacă reușesc să câștige, ar fi prima dată când formațiunea galeză ar veni la putere în Senedd, Parlamentul de la Cardiff. Ar fi totodată prima dată când ar fi simultan la putere formațiuni separatiste atât în Țara Galilor, cât și în Scoția, ceea ce evident, reprezintă o amenințare pentru unitatea Regatului Unit.

Atât în Scoția, cât și Țara Galilor, ascensiunea celor două partide a avut loc în contextul căderii laburiștilor, formațiunea care domina în mod istoric cele două țări. Dacă în Scoția, SNP a reușit încă din anii 2000 să îi devanseze pe aceștia, în Țara Galilor abia acum se întâmplă fenomenul.

Conducerea Plaid Cymru a adoptat o abordare pragmatică, însă, pentru a convinge alegătorii laburiști să îi voteze, în Țara Galilor existând oricum o dorință de separare mai mică decât în Scoția, conducerea formațiunii a promis că până în 2030, nu va exista un referendum de independență.

Fenomenul s-a văzut la alegerile speciale pentru circumscripția Caerphilly din parlamentul galez, care au fost evocate deja. Acolo, laburiștii au pierdut pentru prima dată în ultimii 100 de ani mandatul, Plaid Cymru reușind să câștige cursa în fața celor de la Reform UK.

Devenise clar deja cu câteva săptămâni înaintea scrutinului de la Caerphilly că lupta se va da între Plaid Cymru și Reform, sondajele arătând o cursă strânsă, la fel ca acum între cele două, la nivelul Țării Galilor. În cele din urmă, formațiunea galeză a câștigat cu o marjă mai mare decât se așteptau. Rămâne de văzut dacă asta se va repeta și acum, la nivel național.

Tendințe de evoluție

Scena politică britanică s-a schimbat major în ultimii ani. Cele două mari partide istorice, laburiștii și conservatorii, care au dominat scena politică britanică din anii 20 până în prezent, se află la un punct de cotitură. Odată cu ascensiunea verzilor din ultimele două luni, niciuna din cele două formațiuni nu se află pe primele două poziții în sondajele de opinie.

Asta s-a mai întâmplat doar pentru câteva săptămâni în 2019, în contextul alegerilor europarlamentare de atunci, când Parlamentul Britanic nu reușea să voteze niciun acord pentru ieșirea țării din UE. Atunci, Brexit Party, formațiune condusă tot de Nigel Farage și predecesoare a actualului Reform UK, alături de liberal-democrații, erau formațiunile de pe primele două locuri.

Situația era însă una cu totul excepțională, tocmai din cauza confuziei generale în Marea Britanie despre ducerea până la bun sfârșit a Brexitului, sau posibilitatea ca Parlamentul „să îngroape” demersul.

În orice caz, faptul că a fost o excepție a fost confirmat de evoluția ulterioară în acel an, conservatorii conduși de Boris Johnson câștigând „en-fanfare” alegerile parlamentare anticipate, în timp ce laburiștii lui Jeremy Corbyn s-au clasat lejer pe locul doi, în timp ce Partidul Brexit și liberal-democrații „s-au scufundat la acele alegeri”, revenindu-se la realitatea politică britanică din anii 20 încoace, în care măcar unul dintre cele două partide mari era pe primele două poziții în sondaje.

Și așa, era o „întâmplare” destul de mare când doar unul din cele două partide ieșea de pe primele două poziții, cum a fost cazul în 2009 și 2014, la alegeri europarlamentare, când UKIP-ul condus de Farage s-a clasat pe 2, respectiv pe 1, sau în contextul prestației lui Nick Clegg (liderul liberal-democrat) în prima dezbatere pentru alegerile parlamentare din 2010, atunci când formațiunea sa a fost pentru o scurtă perioadă pe prima poziție. Dar să cadă atât laburiștii, cât și conservatorii simultan de pe primele două locuri, e chiar un moment istoric, nemaifiind, în aparență, doar o coincidență acum.

În orice caz, la cât de repede evoluează crizele și societatea în zilele noastre, diferența fiind oricum foarte mică între verzi, conservatori și laburiști, este foarte posibil ca în câteva săptămâni să avem o cu totul altă „poză”. Spre exemplu, poate pe fondul unei tentative interne a laburiștilor de schimbare a lui Starmer, alături de mai multe atacuri eficiente ale conservatorilor contra celor de la Reform, cele două partide istorice, să se distanțeze de verzi și chiar să ajungă să le „sufle în ceafă” celor de la Reform.

În cazul laburiștilor, e foarte probabil ca o schimbare de leadership să producă, cel puțin pe termen scurt, o efervescență la nivel electoral, chiar dacă noul lider nu va fi Andy Burnham, politicianul cu cea mai bună cotă de încredere în Marea Britanie.

Și la conservatori, e de notat că dacă până acum câteva luni, lor li se „cânta prohodul”, anume se spunea că vor dispărea (pentru a împrumuta o idee din România, se spunea că vor avea soarta țărăniștilor), acum nu se mai vorbește despre așa ceva. Anume, partidul a reușit să se „consolideze” parțial, ruptura pe față de Reform și excluderea oricărei alianțe cu formațiunea lui Farage părând a fi explicația. Momentan, Badenoch mențină însă o poziție ideologică destul de fermă de dreapta, dar se speculează că pe viitor, formațiunea ar putea crește dacă adoptă o poziție mai centristă, prin care să recupereze o parte din votanții mai ales pro-europeni, pe care i-a pierdut în detrimentul liberal-democraților și laburiștilor.

Este important de văzut dacă se va menține actualul sistem în alegerile pentru Camera Comunelor, camera inferioară a Parlamentului de la Londra, anume scrutinul uninominal majoritar dintr-un singur tur, asemănător alegerilor locale din România.

Conform Legii lui Duverger din științele politice, un astfel de sistem favorizează principalele două mari partide ale unei țări, așa cum se observă și în Statele Unite. Ei bine, dacă se menține situația actuală din sondaje, Reform UK ar putea avea majoritatea parlamentară cu doar 30% din votul popular, așa cum până la urmă și laburiștii au super majoritate în prezent după ce au obținut doar 33,7% din votul popular în 2024. Situația asta s-ar putea întâmplă fiindcă electoratul e atât de împărțit, încât pentru a termina pe primul loc în multe circumscripții, s-ar putea să fie suficient un scor de până în 25%.

Ar fi oarecum firesc și de așteptat ca dacă scenariul respectiv cu Reform rămâne probabil conform sondajelor cu doar câteva luni înaintea alegerilor parlamentare, planificate pentru 2029, atunci actuala majoritate laburistă ar putea forța o schimbare a sistemului și o adoptare a reprezentării proporționale, aceasta fiind o idee vehiculată chiar de Andy Burnham.

În orice caz, chiar și cu actualul sistem, s-a demonstrat că există o tendință a electoratului britanic de a vota tactic împotriva Reform UK, indiferent de partidul care are șansele cele mai mari de a învinge formațiunea lui Farage. Acest lucru este confirmat și de un sondaj ipotetic al celor de la YouGov de acum două luni (imaginea de mai jos).

S-a vorbit și se speculează mult și că liberal-democrații, laburiștii și verzii ar putea face o alianță, cel puțin tacită, prin care astfel formațiunile să nu nominalizeze mai mulți candidați în anumite circumscripții, ci să fie un singur candidat, de la una din cele trei grupări, care să coaguleze astfel votul tuturor celor partide.

În situația asta, desigur că și Reform UK ar avea de suferit, dar probabil cea mai dezavantajată formațiune ar fi conservatorii. Presupunând că nu vor face alianță cu Reform, ceea ce într-adevăr, pare că așa va rămâne, atunci ei ar putea să rămână vulnerabili în fața unei coaliții a stângii, ei oricum având o pondere mai mică de susținători decât Reform.

Cât despre posibila revenire a Marii Britanii în UE, acest scenariu ar putea deveni mult mai realist în cazul în care respectiva coaliție a stângii devine o realitate, liberal-democrații și verzii fiind și mai pro-europeni decât laburiștii. La ultimele alegeri, pentru a se putea impune și în multele zone ale Regatului Unit care au votat pentru Brexit, unde laburiștii dominau în mod istoric dar conservatorii conduși de Boris Johnson în 2019 au reușit să le câștige, atunci Starmer a adoptat un program politic destul de „potolit”, prin care nu făcea nicio promisiune sau își lua vreun angajament față de un referendum pentru o nouă aderare la Uniune.

Asta s-ar putea schimba însă cu un nou premier laburist. Întrucât noul lider nu ar fi neapărat ținut de promisiunile făcute de Starmer, atunci ar putea adopta o strategie de a promite un nou referendum legat de a reveni în UE, mai ales pentru a energiza electoratul pro-UE, care e majoritar acum în Regat (conform sondajelor). Asta ar putea fi motivată inclusiv în contextul incertitudinii relației speciale a Regatului Unit cu SUA, dar și a posibilei reduceri a activității SUA în cadrul NATO.

Oricum, nu trebuie exclusă nici posibilitatea apariției unor noi partide, sau creșterea anumitor partide mai mici, precum Restore Britain (formațiunea aflată la dreaptă Reform UK pe eșichierul politic), sau Your Party (gruparea lui Jeremy Corbyn, orientarea fiind la stânga verzilor și laburiștilor).