Alegeri în Partidul Conservator din Marea Britanie: Încotro se îndreaptă formațiunea?

Emblema Partidului Conservator și cei patru oameni care se luptă să ajungă în fruntea partidului: Kemi Badenoch (stânga sus), James Cleverly (dreapta sus), Robert Jenrick (stânga jos) și Tom Tugendhat (dreapta jos).

Considerat a fi unul dintre cele mai longevive și cele mai de tradiție partide politice din lume, Conservatorii britanici urmează să își desemneze viitorul lider. Indiferent cine va câștiga, misiunea de a readuce formațiunea în fruntea țării va fi una grea. La ultima întrecere electorală, pe 5 iulie 2024, gruparea condusă de fostul premier, Rishi Sunak, a câștigat doar 121 din 650 de mandate ale Camerei Comunelor (camera inferioară a parlamentului britanic). Acest rezultat a fost cel mai slab din istoria sa, precedentele contraperformanțe având loc în 1906 (doar 156 de mandate câștigate) și 1997 (165 de mandate adjudecate). Totodată, cel mai mare partid de dreapta din Marea Britanie a luat doar 23,7% din votul popular, o premieră istorică întrucât a fost prima dată când nu au reușit să obțină măcar 30%.

Pentru cel mai mare partid de stânga, Laburiștii, conduși de Keir Starmer, a fost o seară istorică. Cele 411 mandate câștigate le oferă o majoritate confortabilă. Numai Tony Blair a reușit să câștige mai multe circumscripții în istoria acelei formațiuni, 418 în 1997 și 412 în 2001. O particularitate a victoriei lui Starmer este că deși numărul de parlamentari aleși a fost foarte mare, la nivelul votului popular, Partidul Laburist a luat doar 33,7%. Motivul pentru această discrepanță este sistemul de vot. Asemănător cu Statele Unite, se utilizează metoda „first past the post” și nu este un vot proporțional, pe liste, ca în România. Mai exact, Marea Britanie este împărțită în 650 de circumscripții, iar candidatul care câștiga votul în circumscripția sa, ajunge în Parlament. De exemplu, Reform UK, gruparea lui Nigel Farage, a luat locul trei la nivelul votului național, cu 14,3%, dar a câștigat doar cinci mandate.

Conservatorii, fostul partid al unor mari figuri precum Winston Churchill, Margaret Thatcher sau Ducele de Wellington, intrau în alegeri după 14 de ani de guvernare. Boris Johnson se impunea clar în 2019, la precedentele alegeri, după ce a militat în campanie că va duce Brexitul la bun sfârșit, ceea ce s-a și întâmplat ulterior. Au urmat nenumărate crize de atunci. Johnson a fost nevoit să demisioneze după ce a mințit în fața parlamentului când a fost anchetat despre petrecerile care aveau loc la 10 Downing Street (reședința prim-ministrului) în timpul perioadei restricțiilor anti-Coronavirus. A urmat apoi Liz Truss, care a avut cel mai scurt mandat de premier din istoria țării, 49 de zile. Ea și-a dat demisia după ce propus un buget nerealist, care conținea scăderi de taxe, deci și a venitului bugetar, în contextul cheltuielilor foarte mari ale Guvernului cu redresare economiei Marii Britanie post-covid. A creat panică, lira sterlină s-a depreciat considerabil și a plecat, din cauza eșecului său. Apoi, Rishi Sunak a preluat conducerea, în Octombrie 2022, dar nu a reușit să redreseze imaginea partidului și să redobândească încrederea votanților.

Sistemul de vot influențează decisiv campania. În esență, vorbim despre 650 de curse separate, câte una pentru fiecare mandat în parte. „The Tories” (porecla partidului), aveau 344 de mandate de apărat. Deși la prima vedere, ar părea că amenințarea lor principală erau Laburiștii, lucrurile erau de fapt mai nuanțate. În urban, în special în orașele mari și medii, Conservatorii într-adevăr s-au luptat în principale cu Laburiștii, cu câteva excepții precum zonele înstărite din sud-vestul Londrei, unde competitorii cei mai puternici erau Liberal Democrații. În sudul Angliei, în cele mai prospere regiunii ale țării, oamenii lui Sunak i-au avut tot pe cei de la Partidul Liberal Democrat drept principali concurenți. Deși vorbim de fiefuri tradiționale ale Conservatorilor, Liberal Democrați au captat foarte mulți votanți dezamăgiți de haosul de la guvernare, dar totodată și de populismul adoptat de Conservatori în era lui Boris Johnson, preferând un partid mai moderat și mai „așezat”. Astfel, gruparea lui Ed Davey reușind să obțină cel mai mare număr de mandate din istoria partidului, 72. Mergând spre partea dreaptă a eșichierului politic, Reform UK s-a adresat votanților conservatori dezamăgiți de abordarea acelui partid privind relația cu Europa. Spre exemplu, formațiunea lui Farage milita nu doar pentru inexistența vreunei acord cu Uniunea Europeană, dar inclusiv ieșirea din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Sau, un alt mesaj electoral folosit a fost de a avea o abordare mai dură față de imigranți și criminalitate. Reform a luat doar 5 mandate, în zone unde votul pentru Brexit a fost mare acum 8 ani. Dar, în foarte multe circumscripții, au reușit să le „sufle” Conservatorilor destui susținători încât să nu poată lua locul întâi. O zonă unde gruparea lui Sunak a reușit cu succes să își apare mandatele a fost în Scoția. Aceștia au profitat de faptul că în anumite curse, erau văzuți drept formațiunea unionistă cu cele mai mari șanse de a-i învinge pe cei de la Partidul Național Scoțian, care promovează independența Scoției. Drept urmare, tot votul unionist în acele circumscripții s-a dus spre „Tories”.

După rezultatul foarte prost, Rishi Sunak a anunțat că își dă demisia din fruntea partidului, dar că va asigura interimatul până când se alege o nouă conducere. Au intrat în cursă șase aspiranți, cei patru din imaginea de mai sus, plus Mel Stride și Priti Patel. Pentru a fi eligibil, trebuie ca persoana să aibă calitatea de parlamentar și să beneficieze sprijinul unui anumit număr de colegi din băncile forului legislativ de la Westminster. Pe 4 și 10 septembrie au avut loc primele turul, când au fost eliminați deja primii candidați de către colegii lor din Camera Comunelor. La finalul lunii, mai exact de pe 29 septembrie până pe 2 octombrie, va avea loc la Birmingham „Conferința Națională a Partidului Conservator”. Acolo, membrii prezenți vor avea ocazia să asculte discursurile celor rămași în cursă, urmând ca pe 9 și 10 octombrie să mai aibă loc un scrutin, pentru desemnarea celor doi finaliști, putând vota doar parlamentarii. Ulterior, de pe 10 până pe 31 octombrie, toți membrii partidului vor avea șansa să își exprime preferințele în format online, pentru ca pe 2 noiembrie să se anunțe câștigătorul sau câștigătoarea. Cine sunt cei patru rămași în cursă?

Kemi Badenoch: Cea mai populară ministră din „Guvernul Sunak”

La debutul cursei, Badenoch era văzută drept principala favorită să triumfe. Fosta „secretară pentru Comerț și Business” (un secretar în Guvernul Marii Britanie e echivalentul unui ministru în Guvernul României), în vârstă de 44 de ani, s-a născut la Londra, însă a copilărit în Nigeria, de unde erau părinții ei, și SUA. La vârsta de 16 se reîntoarce în Regat și activează mai mulți ani în sectorul IT și în industria bancară, până să intre în politică. De altfel, legăturile ei puternice cu domeniul finanțelor au ajutat-o să beneficieze de sprijin și să fie văzută favorabil de finanțiști.

A devenit membră a parlamentului în 2017, pe măsură ce aripa pro-Brexit a partidului acapara puterea, în urma rezultatului referendumului din 2016, pe care l-a susținut și ea. Ascensiunea sa rapidă i-a asigurat un rol în Guvernul Boris Johnson, pe o poziție asemănătoare unui Secretar de Stat la noi în Guvern. După demisia premierului, a candidat în 2022 pentru funcția pe care o vânează și acum, dar fără succes atunci.

Pe ea s-a bazat și fostul premier Rishi Sunak. Mandatul londonezei în Cabinetul Sunak i-a alimentat popularitatea la nivel național, unde s-a făcut remarcată prin „activismul anti-woke”. Aspectul acesta i-a adus apreciere inclusiv în rândul votanților Reform UK, formațiune care împarte un bazin electoral oarecum asemănător cu cel al Conservatorilor. Badenoch a reușit să se ferească de scandaluri majore și totodată gafele colegilor nu s-au răsfrâns negativ asupra ei, fapt ce a dus la poziționarea ei în topul încrederii al membrilor guvernului.

Deși momentan încă stă cel mai bine în sondajele pentru fotoliul de lider, alți candidați au început să recupereze din distanță. Pentru a putea ajunge la votul final, în fața tuturor membrilor, mai trebuie să treacă două tururi de vot al parlamentarilor, acolo unde s-a clasat pe locul 2 momentan. Presa britanică a indicat faptul că Badenoch nu a făcut multă campanie în rândul colegilor săi, întrucât crede că nu o să aibă emoții prea mari de a se califica mai departe. Rămâne de văzut dacă focusul ei de a se focusa pe o strategie „la firul ierbii” va da roade.

Robert Jenrick: Candidatul dreptei

În interiorul partidului există două curente de opinie legate de strategia de recâștigare a votanților: una este de a reveni la o poziție mai centristă pentru a redobândi electoratul care a migrat la Liberal Democrați, cealaltă este de a merge spre dreapta pentru a contracara ascensiunea lui Farage. Robert Jenrick este adeptul celei de a doua idei.

Ales parlamentar în 2014, Jenrick a fost numit în Cabinetul Sunak pe o poziție echivalentă unui Secretar de Stat la noi în țară. Rolul său era legat politica de imigrație, un subiect sensibil în Marea Britanie, care are probleme la acest capitol, precum numeroase alte țări occidentale. După ce guvernarea Conservatoare a făcut publice planurile privind deportarea imigranților în Rwanda, Jenrick și-a dat demisia, pe motiv că nu ar fi mers suficient de departe planul în a combate problema. Mai exact, dorea măsuri chiar și mai radicale. Gestul său i-a adus simpatie în rândul aripii de dreapta a Conservatorilor și totodată a ajuns să-i ia fața unei alte figuri importante a acestui grup, Suella Braverman.

Cel mai tânăr dintre candidați, la 42 de ani, Jenrick a câștigat primele două tururi și este pe trend ascendent. Acesta caută totuși sprijin și în rândul moderaților din delegația parlamentară, pentru a-și îmbunătăți imaginea. Deja se pare că există un grup consistent în Camera Comună care așteaptă să vadă cine ar fi candidatul sau candidata cu cele mai mari șanse de a-l învinge pe Jenrick, pentru a face un „cordon sanitar” în jurul acestuia.

James Cleverly: Fostul ministru de externe

Locotenent-Colonel în retragere al armatei britanice, Cleverly este totodată persoana cea mai în vârstă rămasă în cursă, la 55 de ani. Situat pe locul 3 după cel de-al doilea tur, londonezul a avut de câștigat de pe urma mandatului său la șefia diplomației Regatului. Din calitatea sa de ministru pe timp de război în Ucraina, a căpătat notorietate la nivel internațional, militând pentru țara invadată.       

Tocmai această imagine bună a dus în 2023 la numirea sa în funcția de Ministru de Interne, cu scopul de îmbunătăți imaginea ministerului și guvernului, afectată de predecesoarea sa, Suella Braverman (aceasta i-a criticat pe polițiști pentru că ar fi fost prea toleranți față de protestatarii pro-Palestina).

Unul din cele mai recente sondaje îl indică pe Cleverly drept varianta cea mai bună pentru a-l învinge pe Keir Starmer la următoarele alegeri. Dar, totuși, atât el, cât și colegii săi sunt mult în urma prim-ministrului. Politicianul conservator speră că reputația sa echilibrată va fi o garanție suficientă pentru ca votanți indeciși să meargă pe mâna lui.

Tom Tugendhat: Candidatul „One-Nation Tory”

Timp de decenii, s-a considerat de către analiștii politici că alegerile în Marea Britanie se câștigă de către liderul de partid care este perceput ca fiind mai centrist. Inclusiv anul acesta, dar chiar și în 2019 (când Boris Johnson, în ciuda retoricii sale, a fost văzut ca fiind mai moderat decât laburistul Jeremy Corbyn, care era perceput drept socialist) s-a confirmat ipoteza aceasta. Termenul de „One-Nation Tory” a fost utilizat de fostul premier conservator Benjamin Disraeli, pentru a descrie drept un candidat unificator, care strânge votanți din toate segmentele societății. Este folosit pentru a descrie un Conservator centrist.

Tom Tugendhat, 51 de ani, a mizat pe imaginea aceasta pentru a se poziționa drept cel mai bun candidat pentru a fi conducătorul partidului. Veteran al războaielor din Irak și Afganistan, tot cu gradul de Locotenent-Colonel în retragere, politicianul vine dintr-o familie obișnuită cu funcțiile publice. Tatăl său a fost mare judecător, în timp ce unchiul său este membru al Camerei Lorzilor, camera superioară a Parlamentului Britanic, și fost Comisar European.

Este singurul dintre cei rămași în cursă care a votat împotriva ieșirii din UE la referendumul pentru apartenența la Uniune, aspect ce-i aduce criticii din partea aripii de dreapta a partidului. Până acum, acesta se situează pe locul 4, însă speră că va reuși să atragă destui parlamentari care l-au susținut pe Mel Stride, cel de pe locul 5, care s-a poziționat și el la centru.

Nu există nicio certitudine

Poate suna clișeic, dar orice este posibil! Spre deosebire de 2022, când Liz Truss avea clar prima șansă și a și câștigat cursa pentru a deveni liderul partidului și premier, în 2024 situația se prezintă a fi mai strânsă. Conservatorii sunt perfect conștienți că trebuie să își joace cărțile bine, deoarece un alt rezultat electoral slab ar putea duce la căderea partidului spre abis, cum a pățit-o Partidul Liberal în prima jumătate a secolului 20. Nu și-a mai revenit niciodată, Laburiștii devenind principala formațiune de stânga. Sau, dacă e să dăm crezare speculațiilor, Nigel Farage ar sta la pândă. Mai exact, dacă Partidul Conservator iar ar obține la următoarele alegeri un rezultat istoric de slab, acesta crede că ar putea candida el pentru funcția de lider și să devină conducătorul formațiunii.