Analiză Midterms 2026: Introspecții la Partidul Republican

Donald Trump Jr., Marco Rubio, J.D. Vance, Ron DeSantis și Ted Cruz. Sursă: https://atvnewsonline.com/world/2028%E8%B0%81%E6%8E%A5%E6%A3%92%E7%89%B9%E6%9C%97%E6%99%AE-%E4%BC%A0%E4%B8%87%E6%96%AF%E5%8D%A2%E6%AF%94%E5%A5%A5%E5%A4%A7%E7%83%AD-%E9%BB%91%E9%A9%AC%E6%98%AF%E4%BB%96/

Alegerile din 2026 reprezintă probabil punctul cel mai de jos în care se află Partidul Republican de la înfrângerea clară împotriva lui Barack Obama și a democraților în 2008. În 2018, atunci când au avut loc midterms în primul mandat al lui Donald Trump, formațiunea a pierdut 41 de mandate la Camera Reprezentanților, dar a reușit să câștige două la Senat.

Acum, republicanii au pierdut minim 42 de mandate la Camera Reprezentanților, iar la Senat minim 7, posibil 9, în funcție de numărătoare finală. Marea problemă o reprezintă însă marja cu care au fost înfrânți la votul popular, de 13%, poate chiar 14% odată ce toate voturile vor fi contabilizate (pentru o analiză mai complexă, accesați https://www.internationalaffairsromania.com/post/midterms-2026-analiz%C4%83-la-rece-a-rezultatelor). Este cea mai drastică diferență din 1976 până azi, atunci când tot republicanii pierdeau ca urmare a nemulțumirilor încă prezente după celebrul scandal „Watergate”.

Harta cu votul popular la nivelul fiecărui stat la alegerile din 2026. Cu albastru, democrații, cu roșu, republicanii. Sursă: https://www.reddit.com/r/fivethirtyeight/comments/1xo4red/a_rough_approximation_of_the_2026_midterm/#lightbox

Este clar că partidul de dreapta trebuie să își strângă rândurile și să își revină, dacă dorește să fie competitiv la prezidențialele de peste doi ani. O analiză a votului popular la nivelul fiecărui stat indică mai multe motive de îngrijorare.

Principala problemă o reprezintă Texas, fost fief republican, unde democrații au câștigat mandatul pentru Senatul SUA, dar și cele șapte curse locale care au avut loc, în frunte cu cea de guvernator. La nivelul prezidențialelor, statul acesta avea al doilea cel mai mare număr de delegați în Colegiul Electoral (după California), fiind cel mai numeros la acest capitol dintre cele republicane. Eventuala pierderea a acestuia peste doi va însemna, cel mai probabil, pierderea cursei prezidențiale (mai multe detalii la: https://www.internationalaffairsromania.com/post/midterms-2026-cursa-de-la-senat-cu-implica%C8%9Bii-majore-pe-termen-lung).

O astfel de lovitură ar putea fi compensată doar prin câștigarea tuturor celor șapte „swing states” de la alegerile prezidențiale (Michigan, Pennsylvania, Wisconsin, Georgia, Carolina de Nord, Arizona și Nevada), pentru a putea obține cei 270 de delegați necesari. Oricum, rezultatele de la midterms arată o prăbușire a GOP și în acestea.

Se pare, însă, că dacă trendul se va menține, atunci s-ar putea să asistăm la o revenire a situației din timpul campaniilor cu Barack Obama candidat al democraților. Anume, state precum Florida, Ohio, Iowa și chiar Indiana să redevină competitive la nivelul prezidențialelor, adică ambele mari partide să aibă șanse de a le câștiga.

„Războiul civil intelectual” din cadrul formațiunii

Încă din 2015, de când și-a lansat candidatura la prezidențiale, Donald Trump a vorbit despre nevoia de a înlătura „establishmentul” republican de la fruntea partidului și cum un vot pentru el ar fi reprezentat exact această schimbare. Acum, în 2026, se vorbește despre revenirea republicanilor „non-MAGA”.

În esență, este vorba despre două mari curente de gândire care s-au ciocnit și se luptă în continuare pentru putere. Pe de o parte, aripa MAGA, cu Trump în frunte și deseori definită ca paeloconservatoare, susține o platformă economică cu un rol ceva mai activ al statului (tarifele vamale sunt exemplul perfect), o politică externă cu un izolaționism selectiv, dar și o abordare dură fața de imigrație.

De cealaltă parte, aripa „tradiționalistă” sau „reaganistă”, asociată cu fostul „establishment” al partidului, crede mai degrabă într-un capitalism laissez-faire în care statul să aibă un rol cât mai redus, o politica externă mai intervenționistă și receptivitate mai mare la alianțele tradiționale ale SUA, dar totodată o politică mai „umanistă” față de imigranții, cu accent pe asimilarea lor.

Paul Ryan, fostul candidat la vicepreședinție în 2012 din partea GOP și fost lider al Camerei Reprezentaților între 2015 și 2019, a descris cel mai bine toată această dinamică dintre cele două curente de gândire, fiind invitat acum două săptămâni la un eveniment al Baker Institute for Public Policy.

„Dacă spui ce este Reaganismul, eu sunt un reaganit, cu toții știm ce înseamnă asta. [...] La începutul anilor '90, când Bush a pierdut în fața lui Clinton, noi, ca mișcare conservatoare, ne aflam în anii de rătăcire în sălbăticire (wilderness years). Aripa mea — aripa Jim Baker, aripa conservatoare constituțională, liberal-clasică — a luptat cu ceea ce numeam în acele zile paleoconservatori (paleocons), conduși de Pat Buchanan: anti-comerț, anti-imigranți, în favoarea unui rol mai mare al statului în economie... luptători culturali (culture warriors- promotori agresivi ai conservatorismului social). Noi am câștigat atunci când Bush 43 a câștigat (prezidențialele din 2000). Ei au câștigat runda aceasta (ultimul deceniu). Trump este înconjurat în cea mai mare parte de cei pe care acum îi numesc național-conservatori (natcons), nu paleocons.”

Dorința „reaganiștilor” este clară, de a reveni vârful partidului și a dreptei americane. Pentru asta, trebuie să reînceapă să câștige alegerile primare pentru diverse funcții în fața candidaților aliniați MAGA. Această luptă este ceea ce unii au denumit „războiul civil intelectual” al Partidului Republican, sau „dezbaterea pentru viitorul partidului”.

Același Paul Ryan a declarat că „în mișcarea conservatoare va exista o dezbatere foarte, foarte aprinsă”. Anthony Scaramucci, investitorul de pe Wall Street și fost director de comunicare al Casei Albe în timpul primului mandat al lui Donald Trump, a repetat și el ideea.

„Când cariera sa politică (Donald Trump) se va încheia, va exista un război civil intelectual în interiorul Partidului Republican. Populiștii versus tradiționaliștii. Vreau să fac parte din reconstrucția lui (a partidului) în ceva normal și mai puțin țicnit decât este în momentul de față.”

Bătălia pentru 2028

Odată cu victoria lui Donald Trump în 2024, J.D. Vance devenea favoritul la a fi candidatul prezidențial al formațiunii în 2028, din funcția de vicepreședinte el fiind catalogat drept succesorul prezumat.

Legat de dezbaterea intelectuală tocmai descrisă, Vance era încadrat clar în tabăra paleoconservatorilor, date fiind pozițiile publice ale acestuia din ultimii ani, mai ales cu privire la politica externă. Mai mulți istorici au comentat că Statele Unite ale Americii nu au mai avut un vicepreședinte așa de izolaționist din anii interbelici, de la democratul John Nance Garner (în primele două mandate ale lui Franklin D. Roosevelt), sau republicanul Charles Curtis (în mandatul lui Herbert Hoover).

Toate sondajele de opinie, dar și piețele de predicții (Kalshi, Polymarket) l-au dat ca principalul pretendent în mod constant pe Vance pentru a fi nominalizat în 2028 drept candidatul partidului de către votanții republicani. La ora actuala, el rămâne favorit pe respectivele platforme pariuri, dar șansele sale sunt în scădere.

Dincolo de cota sa de încredere destul de scăzut (în jur de 40%-un pic mai mare decât a președintelui), Vance este foarte criticat pentru strategiile sale legat de midterms. Se pare că el l-a susținut pe colegul său Vivek Ramaswamy, în cursa pentru guvernatorul statului Ohio, sa publice reclama cu mama contracandidatei sale democrate (Amy Acton), cele două nemaivorbindu-și de decenii întregi.

Spotul respectiv a produs o indignare majoră în rândul electoratului din Ohio, statul pe care Vance l-a reprezentat în Senat, republicanii pierzând mai multe curse importante acolo, inclusiv în camera superioară a Congresului, dar și trei mandate de reprezentant pe care le-au deținut în precedentul legislativ. Nume importante, precum Newt Gingrich, îi cer socoteală vicepreședintelui pentru aprobarea clipului publicitar.

Marco Rubio a fost celălalt nume care în ultimul an a părut că are șanse de a câștiga alegerile primare pentru nominalizare la prezidențiale. Spre deosebire de J.D. Vance, acesta este considerat a fi mult mai apropiat de aripa „reaganistă”, zisă și neoconservatoare, mai ales în relație cu administrația Bush Jr.

Trebuie punctat, însă, că sunt voci moderate de la republicani care consideră că actualul Secretar de Stat (echivalent al ministrului de externe) s-a apropiat prea mult de Donald Trump și că nu ar fi cel mai potrivit candidat. De altfel, asocierea sa cu actuala administrație pare să fi devenit o slăbiciune acum, după inițial era un atu, întrucât era un argument al său de a atrage eventuali votanți ceva mai paleoconservatori.

Chiar și dacă și-ar da demisia în viitorul apropiat, Rubio inevitabil va rămâne asociat mai ales cu politica externă a Casei Albe din ultimii doi ani, având și funcția de consilier pe teme de siguranță națională al președintelui în paralel cu șefia diplomației americane. Oricât s-ar strădui, îi va fi foarte greu să se apere când va fi atacat în legătură cu războiul din Iran, care este considerat un eșec de majoritatea cetățenilor, în special prin prisma creșterii prețului la pompă.

În contextul acesta, a apărut un nou nume în cursa internă a republicanilor pentru nominalizarea în 2028 la prezidențiale. Este vorba despre Ron DeSantis, cel care își va încheia mandatul de guvernator al Floridei în ianuarie 2027. Cota sa pe piețele de predicții s-a îmbunătățit semnificativ după midterms, aproape egalându-i pe Vance și Rubio.

Acesta nu a făcut parte din administrația Trump 47, ba chiar existând percepția unei lupte de la distanță între el și președinte pentru a alege un succesor al lui DeSantis la șefia statului Florida, Byron Donalds (câștigătorul alegerilor) fiind văzut inițial ca un apropiat al Casei Albe și ceva mai distant față de liderul de la Tallahassee.

DeSantis a fost la începutul campaniei din 2024 considerat drept principalul rival al lui Donald Trump în alegerile interne republicane, neavând nicio șansă, în cele din urmă, contra new-yorkezului. Cel dintâi câștigase la midterms în 2022 alegerile pentru guvernatorul Floridei cu o marjă de peste 19%, o performanță fulminantă în contextul unei seri care a fost, în rest, sub așteptări pentru republicanii aflați atunci în opoziție față de administrația Biden.

Acum, încă din ziua finală a campaniei, când urnele nu se închiseseră, DeSantis a devenit critic față de felul în care conducerea republicană a gestionat strategia electorală de anul acesta, continuând în zilele următoare cu atacuri în serie, mai ales împotriva indolenței față de creșterile de prețuri, dar și ceea ce el a perceput drept excese pe temele sociale (culture wars), deși el a fost în urmă cu câțiva ani un „mare luptător” al taberei conservatoare în acest război ideologic.

Florida a rămas singurul stat republican dintre primele zece cele mai populate ale țării, chiar dacă partidul de dreapta a suferit câteva pierderi la nivelul congresului local, inevitabile în situația în care democrații au performat atât de bine. DeSantis este văzut drept principalul responsabil pentru crearea aparatului de partid la nivelul statului, care a reușit să reziste „tsunami-ului albastru”.

În ceea ce privește alinierea sa cu aripa „tradițională”, respectiv populiștii paleoconservatori, DeSantis este văzut în prezent ca fiind mai degrabă apropiat de prima. Când a fost congresmen, din 2013 până în 2018, floridianul și-a sincronizat poziția cu establishmentul de atunci, fiind adeptul inclusiv al unei politici externe mai intervenționiste, criticând adminsitrația Obama pentru ezitarea în a trimite arme Ucrainei după declanșarea războiului în 2014.

La apogeul său, în 2022, părea că marele avantaj al lui DeSantis era fix acela că putea atrage electorat din ambele tabere ale partidului, reușind asta în victoria sa zdrobitoare de atunci. Ulterior, în alegerile primare din 2024, el a ajuns să își alieneze votanții din ambele aripi, „reaganiștii” migrând spre Nikki Haley, în timp ce paleoconservatorii spre Trump. Acum, pare se că el atrage tot mai mult sprijin din partea celei dintâi.

Tonul său față de perioada 2022-2024 s-a schimbat total, unii analiștii politici din SUA comentând că sună din nou ca un absolvent de Ivy League, sau alții că vorbește precum James Talarico, democratul moderat foarte în vogă, care a câștigat mandatul de senator în Texas.

Un alt nume vehiculat pentru 2028 la republicani este Ted Cruz, celălalt senator al acelui stat. Cruz a mai candidat și în 2016, atunci când a ieșit pe locul doi în spatele lui Donald Trump în alegerile primare ale dreptei, într-o cursă în care a participat și Marco Rubio. Texanul nu a negat că ar putea candida din nou în viitor.

Deși s-a poziționat mai pe dreapta față de majoritatea colegilor pe diverse teme sociale, Cruz este văzut mai degrabă ca un apropiat al aripii „reaganiste” decât cea paleoconservatoare, disputa despre schimbarea de regim în Iran de acum peste un an cu Tucker Carlson, una dintre principalele voci ale izolaționismului în SUA, exemplificând ideea. Totuși, în anii următori, el s-a apropiat mult de actualul președinte, fiind un mare aliat al acestuia.

De pe partea paleoconservatoare, chiar Tucker Carlson este unul dintre principalele nume care ar putea intra cursa prezidențială, în special dacă J.D. Vance nu va candida. Nu trebuie ignorată nici varianta Steve Bannon, arhitectul campaniei de succes din 2016 a lui Donald Trump. Poziția lui Bannon drept cel mai vehement susținător al unui nou mandat al actualului președinte la Casa Albă, lucru contrar Constituției, are ca scop câștigarea simpatiei celor mai feroce susținători ai acestuia din urmă.

Din aripa republicanilor „tradiționali”, mai sunt vehiculate alte câteva nume care ar putea încerca să obțină nominalizarea în 2028. Nikki Haley se numără printre ele, dar se speculează ca ar putea intra în competiție și Glenn Youngkin, fostul guvernator din Virginia, sau Brian Kemp, actualul guvernator al Georgiei până în ianuarie și totodată cel care a certificat rezultatul alegerilor în acel stat în 2020 împotriva voinței lui Donald Trump.

Factori de luat în calcul

Alegerile primare din 2026 pentru diversele mandate din Congres arată că în Partidul Republican Donald Trump rămâne principala forță electorală. Anume, dacă el susține un candidat, în ciuda slăbiciunilor sale evidente, cum a fost cazul cu Ken Paxton și Darline Graham, votanții republicani îi vor alege pe aceștia în detrimentul altor politicieni mai calificați aflați în aceeași cursă.

Principiul rămâne aplicabil și pentru 2028. Anume, orice candidat primește un „endorsement”, adică sprijinul declarat al lui Donald Trump, va deveni în mod clar favorit la a fi votat drept candidatul partidului de către republicani.

Există și varianta ca președintele să nu susțină pe nimeni în mod explicit în cursa internă republicană din 2028, variantă pe care a evocat-o într-un interviu cu 60 Minutes în zilele de după midterms. În acest caz, va conta foarte mult felul în care se consolidează diversele aripi și subgrupuri din interiorul formațiunii. Mai exact, dacă vor exista mai mulți pretendenți din aceeași zonă ideologică, atunci ei vor fragmenta votul și vor oferi taberei adverse o șansă în plus.

Nu trebuie ignorată varianta ca Donald Trump Jr. să se implice chiar el în cursa pentru 2028, fie candidând sau susținând pe altcineva. Cifrele arată că el este o figură destul de populară în rândul electoratului republican. Rămâne și varianta ca el să fie cooptat pe buletinul de vot pentru funcția de vicepreședinte, asigurând într-o anumită formă, continuarea „trumpismului”.

În următorul an, foarte probabil se va contura tot mai clar peisajul politic din cadrul formațiunii republicane, astfel încât, în ianuarie 2028, să rămână principalii pretendenți în cursă, odată cu începerea alegerilor primare. Nu e de exclus nici ipoteza ca un nume nou să apară pe scenă. În același interviu cu 60 Minutes amintit adineaori, Donald Trump a vorbit despre mai mulți senatori care și-ar dori să intre în cursa prezidențială, ei nefiind neapărat nume evocate de analiști ca variante, în acest moment.