Alegerile din SUA: 34 de mandate la Senat sunt puse în joc săptămână viitoare

Clădirea Congresului, în Washington D.C.

Senatul este camera superioară din „Congres”, parlamentul American. Domeniul de activitate a forului este să voteze asupra nominalizărilor făcute de președinte (spre exemplu la curtea supremă, ambasadori etc.), transpun tratatele internaționale în legislația internă, votează asupra destituirii președintelui din funcție și este inclusiv camera „decizională” în multe situații. În total, există 100 senatori, câte doi pentru fiecare stat. Spre deosebire de Camera Reprezentanților, acolo unde numărul de mandate este proporțional cu populația, la Senat, egalitatea e principiul care caracterizează forma de organizare. Este camera „statelor”, care reprezintă interesele acestora, tocmai de aceea, fiecare stat, indiferent de populație, are doi aleși.

Alegerile au loc din doi în doi ani (cu excepția unor cazuri speciale, dacă se eliberează unul din mandate din cauza unei demisii, deces etc.), însă doar o treime din mandate sunt „puse în joc”. Mai exact, senatorii sunt împărțiți în trei grupe și doar una dintre ele este votată deodată. Spre exemplu, în 2024 doar mandatele aparținând primei grupe vor apărea pe buletine. Acum doi ani, doar senatorii aparținând grupei a treia au participat la alegerile, iar în 2020, doar cei aparținând grupei a doua ș.a.m.d. Un mandat durează șase ani, de regulă. Fiecare grupă are 33, sau 34 de senatori care aparțin de ea. În grupa I, sunt 33, numai că se vor ține alegeri speciale în Nebraska, pentru a-l înlocui pe Ben Sasse, care și-a dat demisia anul trecut, deci vor fi de fapt 34 de curse la Senat.

Hartă cu actuala caracterizare a curselor la Senat, pe baza mediei sondajelor. În gri, statele unde nu au loc alegeri. În bej, statele cu cele mai echilibrate curse. În roșu închis, cursele unde republicanii au o probabilitate mare să triumfe, iar în roz, cursele mai strânse, unde însă republicanii au un avans de peste 5% în sondaje. Statele colorate cu albastru închis, sunt cele în care democrații vor câștiga cu o probabilitate foarte mare, iar cele în bleu, cursele strânse unde democrații au un avans de peste 5% în măsurători. Sursă: https://www.270towin.com/2024-senate-election/

Se consideră că la alegerile de pe 5 noiembrie, republicanii pleacă cu prima șansă să obțină controlul senatului, pe care democrații îl domină în prezent. Este nevoie de 51 de mandate în total, pentru a avea majoritatea, dar e posibil să deții controlul camerei și cu 50 de senatori, în condițiile în care vice-președintele este Președintele Senatului și are prerogativa legală de a vota atunci când există egalitate. Așadar, inclusiv rezultatul alegerilor prezidențiale are un rol important în determinarea controlului Senatului. Pentru formațiunea care va câștiga întrecerea pentru „Casa Albă”, este suficient să obțină 50 de mandate, iar pentru cea care pierde, are nevoie de 51.

Avantajul perceput pentru GOP (poreclă pentru Partidul Republican) vine de la faptul că s-a nimerit o combinație favorabilă de state anul acesta. De exemplu, ei au de apărat doar 11 fotolii, în timp ce democrații se află în această postură în 23 de curse. Printre ele, se numără și câteva state în care populația este preponderent adeptă a ideologiei de dreapta, cum ar fi în Virginia de Vest, Montana sau Ohio. În Virginia de Vest, actualul senator, Joe Manchin, un democrat de centru, care de multe ori a votat contrar liniei partidului nu mai candidează. Având în vedere cât de favorabil e statul republicanilor (este cel în care au obținut al doilea cel mai mare scor în 2020 la prezidențiale, după Wyoming), Manchin era singurul care putea în mod realist să împiedice formațiunea de dreapta să câștige. Deci, deja GOP poate considera că foarte probabil își vor adjudeca unul din fotoliile rivalilor lor. Celelalte două curse (Ohio și Montana), vor fi analizate imediat mai în detaliu.

Rând pe rând, vom analiza cele opt state care au curse competitive, într-unele dintre ele fiind totuși clar care dintre candidați are un avans. Ele sunt împărțite în trei categorii: cursele competitive, cursele relativ competitive unde democrații conduc, respectiv cele unde republicanii conduc.

Cursele Competitive

Ohio: Democratul Sherrod Brown are de dus cea mai grea campanie din cariera sa

Democratul Sherrod Brown

Republicanul Bernie Moreno

Harta statului cu marile orașe

Brown este unul dintre veteranii democrați din senat, fiind ales prima data în 2006, când l-a învins pe Mike Dewine (actualul guvernator republican al statului și cel care era de 12 în Snat la acel moment) și ulterior reconfirmat în 2012 și 2018. Nu degeaba a fost votat din nou de cetățeni, el fiind considerat unul dintre cei mai populari senatori din țară. Față de 2006, când Ohio era un veritabil „swing state” în prezent acesta s-a transformat într-unul „roșu” (puteți citi mai multe despre evoluția sa aici: https://www.internationalaffairsromania.com/post/rust-belt-b%C4%83t%C4%83lia-crucial%C4%83). La momentul actual, Brown rămâne singurul democrat într-o funcție aleasă direct de cetățenii din întregul Ohio, alături de alți câțiva judecători de la Curtea Supremă ai statului. Pe de o parte, este o dovadă a popularității sale, întrucât a rezistat până acum, dar pe de altă parte, arată cât de mult formațiunea lui Trump a ajuns să domine Ohio. Aspectul din urmă se reflectă și în „Cook Partisan Voting Index”, o măsurătoare dezvoltată de analistul politic Charlie Cook, pentru a determina cât de dreapta, sau stânga, este un stat. Este unul dintre cele mai bune indicatoare la îndemână pentru a caracteriza culoarea politică a unui stat. Ohio a ajuns să aibă un rating de +6 pentru republicani (state disputate precum Pennsylvania, Michigan, Wisconsin sau Arizona au un rating de +1, +2 tot pentru republicani, ca termen de comparație). Așadar, Brown „înoată contra curentului”.

Bernie Moreno s-a născut în Columbia, iar la vârsta de cinci ani s-a mutat în SUA, cu familia, devenind cetățean american abia la 18 ani. La fel ca alți republicani proeminenți din Ohio, care au devenit foarte fideli lui Donald Trump, Moreno a fost un critic al acestuia în trecut, spunând chiar în 2019 că nu vede un scenariu prin care el l-ar susține pe președintele de atunci. Figurile notorii din Ohio despre care vorbeam sunt J.D. Vance și Vivek Ramaswamy, care astăzi fac parte din „garda pretoriană” a lui Trump, în ciuda afirmațiilor lor critice față de el din trecut (Vance a declarat chiar că magnatul este Hitlerul Americii). Afaceristul Moreno a profitat de noua sa ideologie politică și apropiere de „fenomenul MAGA”, pentru a câștiga alegerile primare din martie, unda l-a învins pe Matt Dolan, candidatul mai centrist și mai apropiat de fostul „establishment” republican. Sondajele indicau atunci o cursă strânsă, dar până la urmă Moreno a câștigat destul de lejer.

La ora actuală, cursa din Ohio este cea mai strânsă. Într-o medie a sondajelor, Brown este în față, cu aproximativ 1,5%. Diferența dintre cei doi a tot scăzut, în defavoarea democratului. Pe măsură ce se apropie cursa, din ce în ce mai mulți votanți se îndreaptă spre candidatul dreptei, ceea ce teoretic era de așteptat, dat fiind că la nivel prezidențial, majoritatea cetățenilor statului îl susțin pe Trump, care i-a făcut reclama lui Moreno. Brown speră să maximizeze votul din marile orașe, precum Cleveland, Columbus, Cincinnati, Dayton sau Toledo. Totodată, senatorul face tot posibilul să atragă republicani moderați, dar și foști democrați din județele din nord și nord-est. Acestea au o mare pondere a populației care a lucrat în domeniul industrial și s-au îndepărtat de fosta lor formațiune, odată cu ascensiunea lui Trump și a politicilor sale protecționiste.

Pennsylvania: Dinastia „Casey” speră să-și continue dominația

Bob Casey Jr.

David McCormick

Harta Pennsylvaniei cu marile orașe

2006 a fost un electoral prielnic pentru democrați, pe fondul scăderii în popularitate a președintelui republican de la vremea respectivă, George W. Bush. Printre cei aleși atunci se numără și Bob Casey Jr., fiul fostului guvernator al Pennsylvaniei, Bob Casey Sr. La fel precum colegul său de mai devreme, Sherrod Brown, Casey a mai triumfat în cursa pentru camera superioară atât în 2012, cât și în 2018. Democratul este apreciat de aliații săi, de rivali, dar și de cetățenii pe care îi reprezintă, care l-au votat mereu la o diferență considerabilă față de contracandidatul său. Anul acesta, însă, lucrurile pare că se vor schimba. De-a lungul ultimului deceniu, Pennsylvania a devenit un „swing-state”, iar dată fiind populația sa mare, a cincea în top, este și cel mai important astfel de stat acum la nivelul prezidențialelor. Măsurătoarea de care vorbeam mai devreme, elaborată de cei de la Cook Political Report, conduși de Charlie Cook, arată că statul are un index de +2 pentru republicani. Acest lucru se datorează în mare măsură realiniere politice în rândul populației clasei muncitorești (working class). Am vorbit în detaliu despre situația din „commonwealth” (titulatura oficială a Pennsylvaniei) în analiza dedicată statelor care vor decide următor președinte. Puteți citi episodul dedicat statului aici: https://www.internationalaffairsromania.com/post/pennsylvania-cheia-de-bolt%C4%83-a-statelor-unite.

David McCormick este fost soldat în diviziile aeropurtate ale armatei, fost subsecretar de stat pentru comerț și industrie (în timpul președinției lui Bush Jr.) și fost CEO la fondul de investiții „Bridgewater”. McCormick a încercat și în 2022 să devină senator de Pennsylvania, dar celebrul doctor Mehmet Oz l-a învins „la limită” în alegerile primare, care ulterior a pierdut surprinzător în fața democratului John Fetterman. Profilul lui McCormick pare unul care se aseamănă mai degrabă cu aripa neoconservatoare a Partidului Republican, denumită și aripa corporatistă, sau „establishment-ul”. Într-adevăr, nu este îndrăgit de aripa „MAGA”, dar este respectat, întrucât poate să-și asigure în mare parte finanțarea propriei campanii de unul singur, ceea ce republicanii au mare nevoie, dat fiind avantajul democraților la nivelul donațiilor. Trump totuși l-a ofertat pe veteranul „războiului din golf” pentru funcția de ministru al apărării când era la „Casa Albă”, dar acesta l-a refuzat, dorind să rămână CEO la „Bridgewater”. Candidatul republican a fost alături de fostul președinte la mitingul din vară de la Butler, când a avut loc tentativa de asasinare a lui Trump. McCormick a descris evenimentul drept „înfricoșător”.

Strategiile celor doi coincid în mare parte cu cele ale partidului lor la nivel prezidențial, despre care puteți citi mai multe în analiza menționată anterior. Mici diferențe totuși există. Dat fiind profilul său de director executiv, McCormick pare la ora actuală că are șanse mai bune decât Trump să capteze din electoratul suburban, în special din localitățile prospere adiacente Philadelphiei. Acesta era electorat republican, în mod tradițional, care însă a respins ideologia lui Trump și s-a reorientat spre democrați. În schimb, și Casey, care a avut grijă să se poziționeze mult la centru decât partidul său în ultimii ani, are o perspectivă mult mai bună de a câștiga votanți în „T-ul Pennsylvaniei” (vedeți în analiză mai multe despre această regiune, e vorba despre zona preponderent rurală a statului).

Democratul rămâne cu o cotă de încredere respectabilă. Recent, el a fost autorul unui amendament prin care guvernul să aibă puterea să negocieze cu marile corporații farmaceutice prețuri mai mici la medicamente. Media sondajelor îl arată pe actualul senator cu un avans de aproape de 3%. Cu toate acestea, McCormick are trendul ascendent de partea sa. A tot reușit să micșoreze ecartul dintre el și democrat, inclusiv prin captarea câtor mai mulți votanți de-ai lui Trump. Spre comparație, la nivelul prezidențialelor, există o egalitate aproape perfectă între fostul președinte și Harris. Veteranul din „Airborne” are nevoie să maximizeze electoratul lui Trumă, dacă va dori să câștige săptămâna viitoare.    

Michigan: Stabenow se retrage după 24 de ani, republicanii speră că pot triumfa aici după 30 de ani

Elissa Slotkin, candidată democrată

Mike Rogers, candidatul republican

Harta statului Michigan cu marile orașe

Tot în „rust belt”, care pare să fie cea mai competitivă regiune inclusiv la alegerile senatoriale, iar Michigan este locul altei curse strânse. Una dintre cele mai longevive senatoare, Debbie Stabenow, nu mai candidează anul acesta, iar fotoliul ei rămâne vacant. Tocmai pentru că democrații vor avea un candidat nou, republicanii sperau să capitalizeze mandatul liber, mai ales cu gândul că fiind anul prezidențial, vor beneficia și de suflul lui Trump. Fostul președinte are capacitatea de a atrage electorat nou pentru GOP, așa cum am spus anterior în acest articol, dar și în alte analize. Cel mai favorabil stat pentru democrați dintre toate cele zece contestate, cu un scor de doar +1 pentru republicani, adică foarte aproape de egalitate perfectă, în „Cook Partisan Voting Index”, stânga are nevoie de o victorie în Michigan, dacă dorește să rămână în control în camera superioară a „Congresului”.

Coincidență sau nu, cea de-a opta circumscripție a statului Michigan, din Camera Reprezentanților, este un factor comun la aceste alegeri. Mai exact, Mike Rogers a câștigat în 2000 alegerile pentru a-i reprezenta pe cetățenii din acel district, succedând-o chiar pe Debbie Stabenow, pe care speră să o urmeze în funcția și la Senat. El a fost membru al „Camerei Reprezentanților” până în 2015. Tot în a opta  circumscripție a fost aleasă și Elissa Slotkin în 2018. Așadar, ambii candidați au experiență deja în „Congres”.

La fel ca McCormick din Pennsylvania, Mike Rogers nu se trage din segmentul „MAGA” al partidului din care face parte. Cu toate acestea, având girul lui Trump, el s-a impus „lejer” în alegerile primare. Înainte de a intra în politică, Rogers a fost soldat în armată și ofițer în FBI. Și-a clădit o reputație solidă, CNN chiar l-a angajat pe post de analist în domeniul „national security” după ce se retrăsese inițial de pe scena politică. Ulterior, el a fost considerat pentru postul de director al FBI în 2017, după ce James Comey a fost demis. În prezent, el se află în „board-ul think tankului Atlantic Council”.

Slotkin la rândul ei a lucrat în CIA, care a trimis-o în Irak în timpul intervenției americane, dar și în ministerul apărării, la Pentagon. De când a devenit reprezentantă, a încercat și ea să mențină o linie „centristă” și „moderată”. Cumva, a fost împinsă și de faptul că districtul pe care îl reprezenta era unul foarte echilibrat și dacă „vira prea mult la stânga”, risca să nu mai fie realeasă. De etnie evreiască, speră se alăture celor nouă alți senatori aparținând acestui grup. Poziția ei pro-Israel totuși riscă să alieneze cei peste 240 de mii de musulmani din Michigan, electorat democrat în mod tradițional.

Strategiile celor două campanii se aseamănă cu cele ale colegilor lor de la prezidențiale (puteți citi mai multe aici: https://www.internationalaffairsromania.com/post/michigan-cel-mai-albastru-dintre-swing-states). Rogers, spre deosebire de Trump, este avantajat de faptul că stilul său mai ponderat este foarte posibil să îl ajute să obțină un scor mai mare în suburbiile prospere din județul „Oakland”, de lângă Detroit, sau la „Grand Rapids”. De altfel, chiar districtul pe care Rogers îl reprezenta la vremea aceea, acoperea o bună parte din ”Oakland”, ceea ce evident va fi un avantaj. Slotkin la rândul ei are atuuri față de Harris. Ea a crescut pe o fermă, în nordul aceluiași județ anterior menționat. În afara de tactica împământenită deja la democrați de a maximiza votul din centrele urbane, precum Detroit, Slotkin se poate folosi de imaginea ei și pentru a capta voturi în rural, dat fiind „background-ul” său. Nu sunt mulți democrați care să mai aibă în 2024 această capacitate, veți vedea un alt astfel de exemplu la analiza despre Montana, pe Jon Tester.

Cu câteva zile înaintea alegerilor, Slotkin are un avans de aproape 4% în media sondajelor. Spre deosebire de alte curse, unde candidatul republican a fost cel care a progresat în sondaje, în Michigan, Slotkin pare a fi cea care se distanțează. În iunie, aceasta avea un avans de doar un punct, care iată, s-a mărit. La ora actuală, dintre cei patru candidați democrați din curse competitive în „rust belt”, ea se află în cea mai bună poziție. Totuși, acum patru ani, la fel ca în 2024, s-au ținut alegerile la Senat în Michigan concomitent cu cele prezidențiale. Atunci, Gary Peters, candidatul democrat, a câștigat „la limită”, în ciuda faptului că Biden s-a impus cu aproape 3% în cursa lui.

Wisconsin: Republicanii recuperează din handicap

Tammy Baldwin, candidata democrata

Eric Hovde, republicanul

Harta Wisconsinului

Fotoliul care îi aparține în prezent senatoarei Tammy Baldwin este câștigat constant de Partidul Democrat de peste 66 de ani. Pentru republicani, este mandatul din Senat unde au cea mai mare „secetă”, ultima când ei au câștigat postul respectiv a fost în 1952, când celebrul „Joe McCarthy”, marele anticomunist care a declanșat „the red scare” (un amplu proces de anchetare a tuturor celor suspectați că ar avea legături cu bolșevicii), a trumfat aici. Vorbim desigur de mandatul din camera superioară al Wisconsinului aferent Grupei I de senatori, căci fotoliul din Grupa a III-a este deținut în prezent de GOP, după victoria lui Ron Johnson de acum doi ani.

Wisconsin a devenit unul dintre cele mai contestate state la aproape fiecare ciclu de alegeri, iar nici anul acesta nu e vreo excepție. Dincolo de cursa apriga de la prezidențiale, și cea de la Senat este strânsă. Indicele „Cook” îi acordă statului un rating de +2 pentru republicani, deci și acesta arată un echilibru. De altfel, inclusiv la nivelul camerei superioare, este doar unul dintre cele cinci state care își împarte cele două mandate, în prezent, între cele două mari partide. Iar, dacă republicanii vor câștiga săptămâna viitoare în Ohio, Montana și Virginia de Vest, dar Baldwin este realeasă, vor mai rămâne doar două astfel de state, ceea ar fi un număr istoric de mic. O astfel de situația nu ar face decât să confirme partizanatului la care s-a ajuns, unde statele conservatoare devin și mai înverșunate cu ideologia lor, iar cele liberale, la fel.

Tammy Baldwin a fost aleasă mai întâi în Camera Reprezentanților, la alegerile din 1998. A fost primul candidat votat în „Congres” care să declare pe față apartenența sa la „comunitatea LGBT”. La un moment dat, a fost chiar Președinte Interimar (Speaker Pro Tempore) al camerei inferioare, în 2007. Ulterior, în 2012, a candidat cu succes pentru Senat și apoi a fost realeasă fără mari emoții în 2018. Spre deosebire de cei trei candidați democrați pomeniți până acum, Baldwin nu are imaginea de „centristă”, de multe ori asumându-și poziții „progresiste”. Până acuma, nu pare să fi fost încurcată de aspectul respectiv în a fi votată de către cetățenii din Wisconsin, care însă nu este un stat avangardist. Anul acesta, însă, se anunța cea mai grea cursă pentru senatoare.

În comparație cu contracandidata, Eric Hovde nu este un politician „de carieră”. Afaceristul e destul de puțin cunoscut, ceea ce poate fi o problemă, întrucât lumea pur și simplu nu știe destule informații despre el. Dar, e foarte posibil ca acest aspect să fie chiar un avantaj, întrucât nu are scandaluri asociate cu imaginea sa. Hovde se lauda cu reușitele sale în domeniul caritabil și pare că una din ideile dominante ale campaniei sale este umanismul. De altfel, alături de soția, luptă pentru sprijinirea celor diagnosticați cu scleroză multiplă, o boală de care ambii suferă. Cu siguranță, face o notă discordantă cu anumiți radicali din Partidul Republican, care preferă „să pună paie pe foc”, precum Mark Robinson (candidatul republican pentru funcția de guvernator în Carolina de Nord), sau Kari Lake, candidata din Arizona la senat. Democrații îl atacă pe Hovde fiindcă a ales să candideze în Wisconsin, deși, pare-se, are reședința de bază în California.

Pentru cei care ați citit analiza despre Wisconsin (https://www.internationalaffairsromania.com/post/wisconsin-r%C4%83scrucea-de-drumuri-%C3%AEntre-farm-belt-%C8%99i-rust-belt), în mare măsură, se aplică ideile prezentate acolo și la această cursă. E posibil ca Hovde să obțină un scor mai mare în județele „WOW” (suburbiile lui Milwaukee). În analiza amintită, am pomenit faptul că ele sunt un bastion al republicanilor, unde Trump însă pierde din electorat, prin stilul și politicile sale. Spre comparație, Ron Johnson a avut o prestație mai bună în cele trei județe decât fostul președinte în 2020, ceea ce l-a propulsat spre un nou mandat. S-ar putea ca și pentru Hovde, o astfel de reușită să-l treacă peste linia de „sosire”.

Și în Wisconsin, la cursa pentru Senat, democrații pierd din „avânt”. La ora actuală, după Ohio, acesta este statul cel mai strâns. Tammy Baldwin conduce în media sondajelor cu un avans de aproape 2%, ceea ce este în marja de eroare a măsurătorilor. Până la 1 octombrie, senatoarea avea un avans de 5%. Hovde beneficiază de faptul că este an prezidențial, iar prezența lui Trump pe buletinele de vot îl trage în sus și pe el. „The Donald” îl ajută pe candidatul la Senat să capteze votanți pe care altfel n-ar fi reușit să îi convingă.

Texas: Fortăreața republicană pe care democrații speră să o penetreze

Ted Cruz, republicanul

Colin Allred, democratul, în dreapta

Harta statului Texas, cu marile orașe

 În ultimii 35 de ani, Texas a fost unul dintre statele pe care republicani le-au dominat cel mai clar. Pe măsură ce populația statului a crescut vertiginos, în special cu venirea imigranților din Mexic, la „doi pași” de „lone star state”. Primele semne pentru GOP că ar putea avea probleme pe viitor au venit în 2016, la alegerile prezidențiale, când Trump a luat sub 10%. În 2018, pe fondul unor „midterms” (alegeri parțiale, unde în mod istoric, partidul președintelui în funcție obține rezultate slabe), democratul Beto O'Rourke s-a apropiat la doar 2,6% de Ted Cruz. Atunci le-a trecut „glonțul pe la ureche” republicanilor, care au răsuflat ușurați. Apoi, în 2020, Texas a ajuns chiar să fie considerat de unii drept „swing state”. Trump a reușit însă o victorie cu o marjă de 5,6%, iar statul a rămas „roșu”, pentru moment.

Din 1988 nu au mai câștigat democrații alegerile federale (adică pentru Senat sau  prezidențiale) în marele stat din sud. Spuneam în analiza despre „sun belt” (https://www.internationalaffairsromania.com/post/sun-belt-istoricul-%C8%99i-povestea-unei-regiuni-aparte) că pierderea Texasului ar fi o problemă existențială pentru republicani. După California, acesta este al doilea ca număr de delegați în „colegiul electoral”, însă este cel mai mare dintre statele considerate a fi republicane. Pierderea Texasului la prezidențiale ar însemna și pierderea a 40 de delegați pentru republicani, ceea ce ar face foarte grea, spre imposibilă, orice tentativă de a câștiga cei 270 de delegați necesari în colegiu, pentru a ajunge la „Casa Albă”. Chiar dacă șansele ca Trump să piardă aici anul acesta sunt mici, dacă Ted Cruz este totuși învins, le va oferi mari speranțe pe viitor democraților că pot câștiga statul și la prezidențiale.

Șansa lor este Ted Cruz, un senator nepopular, inclusiv în rândul electoratului republican. A fost ales prima dată în 2012, iar apoi, cum am mai precizat, a câștigat „la limită” în 2018. Nici suporterii lui Trump nu îl „adoră” pe Cruz, care a fost unul din principalii săi rivali în alegerile primare ale republicanilor din 2016, deși cei doi s-au împăcat după și au devenit aliați. Cel mai mare scandal care l-a afectat pe senator a fost în 2021, când în timpul unui viscol de proporții istorice, Texasul a rămas fără electricitate o săptămână. În tot acest timp, Cruz a plecat în vacanță în Cancun, iar la întoarcerea în țară, după ce fusese deconspirat, a dat vina pe fetițele sale. Mai exact, a zis ca a plecat în concediu doar fiindcă a „dorit să fie un tată bun”.

Colin Allred este fost jucător de fotbal american și actualmente membru al Camerei Reprezentanților. În 2018, pe fondul acelorași alegeri „midterm” a profitat de valul electoral democrat și a câștigat în a 32-a circumscripție din Texas, în camera inferioară. L-a învins atunci pe Pete Sessions, ceea ce a fost o mare surpriză, întrucât el era un nume „greu” în partidul republican, iar el dominase districtul în ultimii 16 ani. Circumscripția respectivă se află în nordul orașului Dallas și este compusă din suburbiile acestuia, incluzând aici și județele Collin și Denton. Victoria lui Allred nu făcea decât să confirme trendul național, anume că după venirea lui Trump, republicanii au început să piardă mediul suburban. Allred și-a consolidat poziția în ultimii ani atât în „Congres”, cât și în partid, ceea ce l-a propulsat spre nominalizarea pentru alegerile la Senat, pe o platformă moderată. Cu toate acestea, el pleacă cu șansa a doua în acest moment.

După progresele înregistrate de democrați în Texas, republicanii sincer s-au panicat. Au existat zeci de mii de conservatori care s-au mutat din statele de baștină, în Texas. E drept din mai multe motive, însă. Printre acestea se numără prețurile mai mici, sau taxele scăzute, dar totodată mulți s-au relocat în statul din sud în timpul pandemiei, când regimul restricțiilor era mult mai „relaxat” aici. Cu toate acestea, fie că o admit pe față, sau cu doar „jumătate de gură”, mulți au luat această decizie pentru a „salva statul de liberali și progresiști”. Electoratul republican și-a dat seama de miza imensă pe care o reprezintă Texas și nu vor nicidecum să îl piardă, mulți alegând să trăiască aici decât să mai rămâne în statele lor, albastre.

Tocmai de aceea, ei s-au coalizat în jurul lui Cruz, dar și a lui Trump. În ciuda faptului că fostul fotbalist a reușit să reducă diferența față republican la trei procente în sondaje, tot Cruz este în frunte. Însă, dacă în multe alte curse analizate în articol, trendul este în favoarea candidaților de dreapta, în Texas, Allred este cel care „ia avânt”. Democrații mizează că atât Trump, dar și Cruz, vor mobiliza mulți votanți contra lor, ceea ce a și dus la prestațiile bune ale stângii de care am amintit. Spre exemplu, John Cornyn, celălalt senator, sau Greg Abbott, guvernatorul statului, vin din aripa mai „moderată” a partidului, deși ambii au fost nevoiți să „vireze la dreapta”, pentru a rămâne totuși populari cu electoratul conservator. Cornyn s-a impus cu peste 9,5% în 2020, în același an când Trump câștiga cu doar 5,6%. Iar Abbott a câștigat în 2022, învingându-l pe Beto O'Rourke (cel care s-a duelat cu Cruz în 2018) cu aproape 11 procente. Ei pur și simplu nu au stârnit atâta vot negativ precum Cruz sau Trump. Cu toate acestea, Cruz pare că a recuperat din avansul pe  care Allred îl înregistra la capitolul finanțelor de campanie. Acum, cu mai mulți bani la dispoziție, poate să își facă reclame în mod agresiv și să contracareze, măcar parțial, atacurile democraților.    

Nebraska: Cursa la care nu se aștepta nimeni să fie competitivă

Deb Fischer (republicană)

Dan Osborn (independent)

Harta statului Nebraska 

Cea mai atipică de cursă de anul acesta va fi cu siguranță în Nebraska. Aici, Deb Fischer are parte de o cursă neașteptat de grea. Senatoare din 2012 (realeasă și în 2018), fotoliul lui Fischer este contestat de sindicalistul Dan Osborn. Aceasta nu trebuia să fie deloc o cursă competitivă, într-unul dinte cele mai „roșii” state din țară. Inclusiv indicele „Cook” confirmă ideea, acordând un rating de +13 pentru republicani, în Nebraska.

Osborn a devenit cunoscut în 2021, când sindicatul al cărui președinte era, BCTWGM a intrat în grevă, protestând împotriva termenelor noului contract colectiv de muncă oferite de angajator, firma producătoare de gustări, Kellogg's. Celor 1400 de muncitori de la fabrica din Omaha, Nebraska li s-au alăturat ulterior și alte unități în țară, iar în total a durat 77 de zile. În cele din urmă, Osborn a fost dat afară de Kellogg's, iar acesta s-a reprofilat și s-a făcut instalator, devenind și membru al sindicatului profesiei. Campania sa a fost foarte eficientă. El a reușit să capteze atât de mulți alegători încât democrații nici nu și-au mai desemnat un candidat de-al lor, pentru nu-l împiedica, întrucât are șanse reale să câștige. Cu toate astea, formațiunea neagă orice implicare în campania lui.

Agenda independentului combină elemente economice pro-muncitorești, cu aspecte ale ideologiei naționaliste. Spre exemplu, promite mai multe drepturi pentru sindicate, dar în același militează și pentru „solidificarea” graniței cu Mexic, inclusiv prin construirea zidului. Totodată, se utilizează de faptul că e fost soldat în „Marină”, pentru credibilitate. Există mai multe asemănări cu platforma lui Trump, tocmai de aceea a și reușit să atragă mulți dintre votanții acestuia. Într-un stat în care „The Donald” s-a impus de fiecare dată la mai mult de 19 la sută, faptul că Osborn se află la doar câteva procente de candidata GOP nu e posibil decât dacă există „cross-voting” (vot încrucișat în română). Ce înseamnă asta? Este atunci când un cetățean votează cu un partid într-o anumită cursă, de exemplu la prezidențiale, iar la o altă cursă concomitentă, cum ar fi la Senat, votează cu un candidat aparținând altui partid.

Deb Fischer nu este nici pe departe cea mai cunoscută figură din camera superioară. O prezență discretă, aceasta este percepută drept o apropiată a „establishment-ului”. Tocmai această imagine este cea care îi dăunează, întrucât îi oferă contracandidatului ei șansa de a se poziționa drept „antisistem”. Republicana are un avans mic, de aproape două procente și jumătate în sondaje. Însă, diferența față de alte state este că nu există atâtea măsurători, întrucât lumea nu se aștepta să fie o cursă competitivă, deci este posibil ca realitatea să fie alta, anume cu Fischer în față la o diferență mai mare.

Curse relativ competitive unde democrații conduc

Arizona: Gallego vrea să respingă noul asalt al lui Kari Lake

Democratul Ruben Gallego

Republicana Kari Lake

Harta Arizonei

Una dintre cele mai urmărite curse de la alegerile pentru Senat va fi cu siguranță cea din Arizona. Un „swing state” la nivel prezidențialelor, este locul unei întreceri politice relativ echilibrate și pentru un fotoliu în camera superioară a „Congresului”. Senatoarea în funcție, Kyrsten Sinema, aleasă inițial din partea Partidului Democrat, a devenit independentă în timpul mandatului, din cauza neînțelegerilor cu formațiunea pe care o reprezenta. Cu toate acestea, ea rămas o aliată și parte a „caucus-ului” democraților, adică delegația grupării de stânga din Senat. Se asemăna în această privință cu Bernie Sanders din Vermont și Angus King, care în mod oficial sunt independenți, dar sunt membrii în „caucus”. Spre exemplu, ei inclusiv pe harta de mai sus, de la începutul analizei, sunt numărați la democrați, deși în teorie, nu aparțin formațiunii. Dan Osborn, de exemplu (vedeți la analiza despre Nebraska cine este), ar fi un independent neafiliat niciunuia dintre cele delegații.

Despre Kari Lake am vorbit pe larg în analiza dedicată Arizonei, ca stat care poate decide următorul președinte (https://www.internationalaffairsromania.com/post/arizona-fostul-fief-devenit-swing-state). Voi relua pe scurt câteva idei despre fosta prezentatoare tv, devenită probabil cea mai importantă figură republicană din „statul marelui canion”. A candidat în 2022 pentru funcția de guvernator în Arizona, iar după ce a pierdut alegerile, a refuzat să-și admită înfrângerea. Apoi, a contestat rezultatele, exact precum Trump. De altfel, stilul ei „vulcanic” și expansiv, asemănător cu cel al fostului președinte, i-a adus aprecierea acestuia. Lake chiar era considerată de el pentru funcția de vice președinte. Numele ei este cunoscut în toată țara, nu doar pe plan local. De altfel, a devenit una dintre principalele fețe ale „MAGA”. Imaginea aceasta totuși nu o ajută prea mult în Arizona, unde există o importantă „pătură socială” mai moderată, care trăiește în suburbiile vaste ale metropolei Phoenix. De altfel, leadership-ul republican de la nivelul statului a încercat să o convingă pe aceasta să nu mai candideze și pentru senat, fără succes însă. Ea și-a alienat totodată mulți suporteri de-ai fostului senator John McCain, o legendă locală, tot republicană, prin criticile la adresa lui, fiind în accepțiunea ei întruchiparea „sistemului”.

Actualmente membru al Camerei Reprezentanților, Ruben Gallego are șansa de a i se alătura colegului său de partid, Mark Kelly, în senat (celălalt ales al Arizonei în camera superioară). Fost „pușcaș marin”, democratul este veteran al războiului din Irak. Ales în 2014, Gallego reprezintă circumscripția a treia a Arizonei, mai exact cea aferentă sudului și vestului orașului Phoenix, zonă populată predominant de hispanici, etnie de care aparține și el. Recunoscut mulți ani pentru pozițiile „progresiste”, candidatul democrat a făcut eforturi în ultima perioadă pentru a-și „recalibra” imaginea. Din dorința de a profita de nemulțumirea republicanilor „ponderați” legată de propriul candidat, Gallego „a virat spre centru”. Tactica sa pare că dă roade, iar acesta va beneficia de „cross-voting” (vot încrucișat, vedeți la analiza despre Nebraska mai mult despre acest concept).

La ora actuală, Gallego menține în continuare un avans în media sondajelor de aproape cinci la sută. Este drept, totuși, că și în Arizona se vede trendul prezent și în alte state. Anume, pe măsură ce se apropie alegerile, candidații republicani care se aflau în urmă în măsurători, micșorează ecartul față de democrații din frunte. Este foarte posibil ca și Lake să beneficieze de un „boost”, de pe urma lui Trump, care prin îndemnul său către proprii votanți de a vota cu GOP și la Senat, le „suflă vânt în pânze” acestora. Rezultatul votului îl vom afla oricum ceva mai târziu decât în alte state, fiindcă în Arizona, majoritatea votului vine prin corespondență, iar numărarea durează chiar mai mult de o săptămână.

Nevada: Un fost veteran, în centrul atenției    

Jacky Rosen, democrata

Sam Brown, republicanul

Harta Nevadei cu orașe

Nevada nu numai că este competitivă la nivelul prezidențialelor, dar inclusiv la cursa pentru „Congres”. Actuala senatoare, Jacky Rosen, candidează pentru un al doilea mandat. Competitorul ei este Sam Borwn, veteran al războiul din Afghanistan. Așa cum se vede în poză, Brown a rămas cicatrizat pe viață, în urma unei explozii, care i-a ars 30% din toată suprafața corpului. Indicele „Cook” îi acordă statului Nevada o caracterizare de doar +1 pentru republicani, ceea arată cât de echilibrat este statul, la nivel politic.

Până să fie aleasă senator, Rosen a fost timp de doi membră a Camerei Reprezentanților. Ea a reprezentat circumscripția a treia din Nevada, cea care la acea vreme acoperea suburbiile din sudul lui Las Vegas, mai exacte orașe precum Henderson. În 2018, când a câștigat cursa pentru Senat, l-a învins pe Dean Heller, republicanul în funcție. Nefiind una din vedetele partidului, Rosen este o prezență relativ discretă în camera superioară, acolo unde deseori votează cu „linia partidului”. Deși are 67 de ani, această nu este nici pe departe una dintre cele mai bătrâne persoane din Senat, acolo unde vârsta medie a unui ales este de peste 67 de  ani.

Republicani speră să poată capitaliza recentul progres în Nevada, inclusiv în rândul populației hispanice. Am scris mai multe despre acest subiect în analiza statului în cadrul alegerilor prezidențiale (https://www.internationalaffairsromania.com/post/nevada-las-vegasul-poate-decide-viitorul-pre%C8%99edinte). Sam Brown mizează pe povestea sa de viață, din care cariera sa militară este cel mai important capitol. După ce a luptat în Afghanistan, Brown a fost decorat cu distincții militare precum „Steaua de bronz”, sau „Inima mov” (această fiind acordată special celor răniți în luptă). El a făcut parte din „Big Red One”, anume Divizia I de infanterie a armatei americane, celebră pentru bătăliile câștigate în cele două războaie mondiale. Procesul său de recuperare a fost acoperit pe larg în media americană, dat fiind faptul că s-au încercat diverse terapii experimentale pe el, pentru contracararea durerii. În urma retragerii sale din armată, cu gradul de „Căpitan”, Brown a devenit businessman și a încercat să intre în politică de mai multe ori. A avut o firmă în domeniul farmaceutic, care le oferea medicamente specifice tratamentelor pentru veterani, clinicilor și spitalelor din SUA, pe care a vândut-o în 2022. Tot în acel, a fost învins în alegerile primare pentru celălalt mandat de Senat al Nevadei. Atunci, Adam Laxalt, fost procuror general al statului Nevada, a fost cel care l-a „bătut”. Dar, ulterior, Laxalt era învins de senatoarea în funcție, democrata Catherine Cortez Masto, la o diferență de doar 0,78%.

Cu doar câteva zile înainte să aibă loc votul, Rosen este cea care conduce în sondaje. Mai exact, Project 538, site-ul specialistului în măsurători Nate Silver o arată pe democrata în față cu 5,6%. Aceasta este o medie a ultimelor sondaje apărute. Este adevărat însă că și Brown, la fel ca alți candidați republicani, beneficiază de o traiectorie ascendentă, adică recuperează din diferență. Foarte probabil, mulți dintre votanții care s-au hotărât să îl voteze pe Trump la prezidențiale, încep să decidă să îl voteze și pe Brown la Senat.

Rosen are și avantajul că vine din zone metropolitană Las Vegas, acolo unde trăiește peste 70% din populația statului. Asta în timp ce Brown locuiești în Reno, al doilea oraș ca mărime, dar mult mai mic decât Vegas. În general, au fost rare cazurile când în Nevada a fost aleasă o persoană la nivelul unei funcții pe întregul stat, care să nu fie din Las Vegas.

Curse relativ competitive unde republicanii conduc

Montana: Democrații în defensivă, republicanii sunt încrezători că vor triumfa

Jon Tester, democratul

Tim Sheehy, republicanul

Harta Montanei cu orașe

După Virginia de Vest, Montana este cel mai vulnerabil stat la alegerile pentru Senat, în ceea ce-i privește pe democrați. Dacă odată cu retragerea lui Joe Manchin în cel dintâi loc menționat, a devenit clar că republicanii vor câștiga acolo, în statul „din munți”, lupta este una apriga. Pentru GOP, acesta ar putea fi al doilea fotoliu pe care să-l „sufle” de la democrați, exact câte ar avea nevoie pentru a prelua control în Senat, indiferent de rezultatul de la prezidențiale (desigur, dacă își apără toate mandatele deținute de ei în prezent). Motivul pentru care  formațiunea de dreapta are optimism, este acela că vorbim despre un stat favorabil lor, aspect ce se vede și în măsurătoarea lui Charlie Cook, care arată că Montana are partizanat politic de +11 pentru republicani.

În calea lor stă însă Jon Tester, un om care s-a specializat în captarea „cross-voting” (anume votul încrucișat, vedeți explicația termenului la analiza despre Nebraska). Mai exact, el este capabil să atragă simpatia multor alegători care se identifică drept republicani, dar și independenți. Democratul s-a impus prima oară în 2006, an de grație pentru gruparea de stânga, cu mai puțin de un procent. Ulterior a câștigat și în 2012 (care a fost tot an prezidențial, iar Mitt Romney a triumfat în Montana cu aproape 14%), dar și în 2018 cu peste 3,5%. Tester face parte dintr-o specie de politicieni „pe cale de dispariție”, anume „blue dog democrats”. Aceștia sunt recunoscuți drept democrați „moderați”, sau unii chiar le zic democrați „conservatori”. O caracterizare pe larg al acestora ar suna ceva de genul: susțin politici economice de stânga, dar pe teme sociale, se poziționează pe centru, poate chiar pe dreapta în anumite spețe.

Spuneam despre senatorul în funcție că a reușit de fiecare dată să atragă votanți afiliați Partidului Republican, fiind cheia succesului său. Într-o eră în care partidele devin ce în ce mai radicale, pentru a-și satisface baza proprie de votanți, devine mai greu pentru politicieni ca Jon Tester să reziste. Anul acesta, se anunță a fi cel mai greu examen pentru el.

Tim Sheehy este un candidat de doar 38 de ani, ceea ce este o vârstă foarte tânără, în comparație cu restul potențialilor săi colegi, o bună parte din ei trecuți de 70, unii și de 80 (republicanul Chuck Grassley din Iowa are chiar 90 de ani). Fost soldat „Navy Seals”, a fost decorat cu „Steaua de bronz” și „Inima mov”, la fel ca Sam Brown, candidatul din Nevada. Există controverse în legătură cu felul în care Sheehy „a fost lăsat a vatră”, el pretinzând că motive medicale au stat la baza deciziei. Totodată, o altă controversă asociată lui este un comentariu, cu tentă rasistă, pe care l-a făcut la adresa „nativilor americani”. Mai exact, a apărut o înregistrare în care spunea despre ei că sunt cu toții „beți” la ora opt, dimineața. Republicanul a declarat că înregistrarea a fost scoasă din context.

Fiind vorba despre o cursă concomitentă cu alegerile prezidențiale, este un avantaj clar pentru Tim Sheehy. Acesta, de altfel, conduce în media sondajelor cu 5,5%. Jon Tester pare că reușește în ultimele zile ale campaniei să se apropie de republican, cumva contrar trendului văzut în mai multe alte state, la nivelul alegerilor pentru Senat. Rămâne de văzut dacă repetă performanța din 2012, tot an prezidențial și acela. Va fi mai greu în 2024, întrucât și Trump este extrem de popular în Montana și îl trage în sus pe Sheehy.

Florida: Rick Scott e cu gândul la a deveni liderul din Senat

Rick Scott, republicanul

Debbie Mucarsel-Powell, democrata

Harta Floridei, cu orașe

Cândva unul dintre cele mai competitive state, atât la alegerile prezidențiale, dar nu numai, Florida astăzi se „înroșește” de la un an la altul. Rick Scott, care a participat în mai multe alegeri câștigate „la limită”, atât pentru funcția de guvernator al statului, dar și la Senat, pare că are parte de cea mai ușoara campanie de până acuma. La ora actuală, senatorul își face mai multe griji cu privință la întrecerea pentru a fi liderul republican în Senat. Mitch McConnell a anunțat că se va retrage de la cârma delegației republicane după 18 ani în fruntea ei (este cel mai longeviv lider în Senat din istoria oricărui partid american). Rick Scott și-a anunțat încă din mai intenția de a-l înlocui pe actualul șef, dar pare că pleacă cu șansa a treia. În prezent, John Cornyn din Texas și John Thune din Dakota de Sud sunt principalii favoriți, ambii din aripa „tradițională” a partidului, zisă și „establishment-ul”. Senatorul din Florida s-a poziționat drept „omul lui Trump” în respectiva cursă. Dacă în rândul electoratului, asta probabil i-ar fi adus victoria,  în ceea ce-i privește senatorii GOP, situația este diferită. Spre deosebire de restul partidului, mulți dintre senatorii republicani nu au „îmbrățișat curentul MAGA”. O bună parte din ei au fost aleși în funcție de dinaintea venirii la putere a lui Trump, fiind chiar critici ai acestuia la început. Dat fiind faptul că mandatul unui senator este de șase ani, iar doar o treime din fotolii sunt „puse în joc” la fiecare doi ani, lui Trump i-a fost greu să își impună aliații săi. În condițiile în care liderul este ales chiar de ei, de senatori, tocmai din acest motiv Scott pleacă abia cu a treia șansă.

Victoria sa din 2018 a fost o surpriză la vremea aceea. Scott fusese ales ca guvernator al „statului însorit” atât în 2010, dar și în 2014, câștigând de fiecare dată cu 1,1%. Fiind constrâns de limita de mandate, în 2018 a candidat la Senat, împotriva democratului în funcție de la acea vreme, Bill Nelson. Acesta era fost astronaut și venea după trei mandate în camera superioară, pleca drept favorit. Într-un an caracterizat de un „blue wave” (adică victorii pe linie ale democraților atât în cursele de la Senat, Camera Reprezentanților, dar și la guvernatori), Rick Scott „a înotat contra curentului” și a triumfat. Atât succesul său, cât și cel al lui Ron DeSantis la funcția de guvernator, de asemenea „la limită” (Scott a câștigat cu o marjă de doar 0,12% și DeSantis cu 0,39%), indicau începutul unei noi ere în politica Floridei. Pe măsură ce democrații au „virat spre stânga” și au adoptat inclusiv o retorică progresistă, hispanicii (26% din populația totală a statului) au început să „migreze” spre republicani. Diferența mare dintre populația  „latino” din Florida și cea din alte state, este aceea că în statul din sud-est au venit foarte mulți refugiați politici din țări dominate de dictaturi de stânga, precum Cuba, sau Venezuela. GOP a reușit cu mare succes să îi curteze pe aceștia, fiind și motivul pentru care dreapta este în ascensiune, în Florida.

Debbie Mucarsel-Powell a fost prima persoană născută în Ecuador care a devenit membru al „Congresului” din SUA. Ea a câștigat la limită în acel an, 2018, despre care am vorbit, o cursă în cea de-a 26-a circumscripție a Floridei în Camera Reprezentanților, care cuprindea o parte din Miami și tot „capul” de sud al statului. În 2020, a pierdut în mod surprinzător, fiind o victimă a realiniere politice a hispanicilor floridieni. Anul acesta, speră că o victorie i-ar putea „relansa” cariera sa în politică.

Scott conduce în majoritatea sondajelor, cu o marjă în jur de 4,5%. Situația este aproximativ aceeași de câteva luni. Nici republicanul nu s-a desprins decisiv, dar nici democrata nu a micșorat ecartul, pare că trendul este unul liniar. Solidificarea Floridei într-un stat „de nădejde” pentru republicani le oferă avantajul că își pot redirecționa resursele în alte locuri, unde ele sunt necesare pentru GOP, precum în Texas. Poate unul dintre cele mai importante succese electorale ale lui Trump a fost tocmai acesta de a transforma statul său adoptiv într-un fief, alături de progresele înregistrate în „rust belt”.

Concluzie

Majoritatea specialiștilor prezic o victorie republicană la Senat. V-am arătat și eu pe hartă, iar apoi prin analiza curselor competitive, cum aceasta este o posibilitate reală. Cu toate acestea, nimeni nu trebuie să ia aceste „predicții” drept vreo garanție că exact așa se va și întâmpla. Acum doi ani, dreapta trebuia să câștige clar alegerile (era vorba despre „midterms”, cu un democrat la „Casa Albă”). La Senat, existau specialiști, precum cei de la ”Real Clear Politics” care au prezis că republicanii vor avea 54 de mandate după alegeri. Când colo, aceștia nici măcar nu au câștigat majoritatea, ba chiar au pierdut un fotoliu și au rămas în minoritate cu 49. Inclusiv la Camera Reprezentanților, acolo unde este nevoie de 218 de mandate pentru  a avea majoritatea, republicanii trebuiau, conform specialiștilor, să obțină 230, poate chiar 240 de mandate. În cele din urmă, abia ce au reușit să ia 222, deci o majoritate foarte mică, una dintre cele mai reduse din istoria Camerei. Așadar, nu trebuie să ne grăbim să tragem concluzie. Vă invit să fiți atenți în zilele următoare la rezultate! în general în ultimii ani, am tot avut surprize la alegerile din SUA. Există șanse ca și anul acesta să apară rezultate „neprevăzute”.